sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Un brancardier rănit în dragoste s-a dat drept comisar șef de poliție

Un individ tânăr din Târgu Jiu, care lucra în calitate de brancardier, a fost recent condamnat de către Judecătoria Târgu Jiu la o pedeapsă de un an și nouă luni de închisoare cu suspendare. El a fost găsit vinovat de șantaj și uzurpare de calități oficiale, conform Gorj Express.

Începând cu luna august a anului trecut, individul a creat o stare de teamă fostei sale iubite, pe care a hărțuit-o și amenințat-o cu acte de violență. Scopul său era să o determine să-i restituie cadourile oferite în timpul relației, precum și suma de 30.000 de lei.

Victima acestuia, o tânără din Tg-Jiu s-a plâns organelor judiciare că fostul iubit o urmărește atât la locuința de domiciliu, cât și la locul de muncă, iar la finele lunii aprilie a acestui an, în jurul orei 03:00 dimineața, bărbatul s-a deplasat la domiciliu acesteia, purtând uniformă de poliție și având asupra sa toc și pistol.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tânărul din Tg-Jiu a văzut prea multe filme cu gangsteri și a crezut că poate fi un ”bad guys” fără să suporte rigorile legii. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu l-a trimis însă în judecată, în luna iunie a acestui an, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și pentru uzurparea de calități oficiale.

În actul de inculpare s-a reţinut că, la data de 17.05.2023, ora 01 :30, Poliția Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată direct de către o femeie din oraș, despre faptul că fostul său concubin a venit peste ea, la apartamentul în care locuia, având asupra sa un pistol, iar pe cap purta o șapcă cu inscripția ”Poliția”. Tânăra le-a spus polițiștilor că, de mai bine de nouă luni, fostul iubit o terorizează prin amenințări și îi cere să-I restituie cadourilor primite pe durată relației, dar și 30.000 lei. Femeia a sesizat că bărbatul o hărțuiește, o urmărește atât la locuința de domiciliu, cât și la locul de muncă și o amenințată cu acte de violență creându-i o stare de temere.

Începând cu anul 2019, tânăra l-a cunoscut pe Facebook pe acest bărbat și a început o relație de prietenie cu acesta. Relația dintre aceștia a durat până în cursul lunii august 2022, când femeia a refuzat să mai continue, întrucât de-a lungul celor patru ani, nu i-a prezentat familia sa și nici nu i-a spus foarte multe despre acesta, aspecte ce i-au dat de gândit cu privire la intențiile referitoare la relația lor.

De când a luat decizia de a se despărți de fostul iubit, acesta a început să o amenințe cu acte de violență. Până în luna noiembrie 2022, discuțiile s-au purtat pe WhatsApp, precum și prin sms-uri, însă la un moment dat tânăra a blocat numărul de telefon al fostului iubit, iar acesta a început să o contacteze de pe adresa de mail.

De atunci, tânăra  a primit nenumărate mesaje prin care fostul iubit i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare, a amenințat-o cu acte de violență pentru a obține de la ea ”suma de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea cadourilor oferite de-a lungul celor patru ani de relație și a sumei de 10.000 lei oferită cu titlu de împrumut, în caz contrar precizându-i că nu va răspunde de integritatea sa corporală și chiar că părinții săi vor plânge după aceasta”, după cum au precizat procurorii.

„Să dai banii cât mai repede proasto, nu mai fugi că după îți iau și mai mulți dacă tot fugi”, ;„Am auzit că m-am dat agent de politie la tine la muncă, nici măcar nu am fost eu, am trimis un prieten din politie. Eu sunt ofițer. Și dacă vrei să îți arăt cu adevărat că sunt chiar o să vin la tine la muncă îmbrăcat în ofiter și o să venim mai mulți într-un control că am auzit că se cam plânge multă lume de mâncarea aia de acolo”, ;

„Dacă îmi faci chestia asta si mă trădezi, nu o te iert niciodată, o să plătești scump asta”,; „400 milioane zilele astea”, ;„Am uitat şi banii de mașină şi se fac 500”, ; ”Să nu mă cauți tu după pe mine plângânď, ;„O să plătești pentru toată păcăleala care ai crezut că nu îmi dau seama. Îți spun că o să dai acei bani care i-am pierdut degeaba”, ;„Stai că vii tu în oraș și vezi ce o să se întâmple. Nu îți este rușine nenorocito ce ești, de asta insistai tu cu tot circul ăsta să încheiem cât mai repede. Dar uite surpriză că ce teroare o să te aștepte de acum înainte nici nu se compară cu ce a fost până acum. Și o să fie totul legal ca să fii mulțumită și îți promit și putină închisoare. Jeg de om ce ești. ” ;

„Futuți gura mătii de panaramă jegoasă ce ești, astăzi îți fac dosar de cercetare penală. Când ai fost la spital și te-am întrebat de puștanul acesta ai început să mă faci nebun. Te prefăceai că nu știi nimic dar tu știai despre ce este vorba. Tu crezi că (…) din (…) doarme, mi-au zis de tine tot ce ai făcut și pe unde ai fost. Tu ți-ai bătut joc de câteva luni de mine și tu erai cu rahatul acesta de copil. Să te ajute Dumnezeu dar nu văd cum o să mai scapi”; „… javro ți-am făcut, trebuie să fac un proces verbal care trebuie semnat acum de tine sau părintii tăi. O să merg la ei că tu ești”;

„Sună-mă ca este rău de tot dacă aștept. ” ; „Bă ce mama dracu te cauta (…) de peste o săptămână acasă nu ai fost, te-au sunat și telefonul nu merge, au trimis email și nu răspunzi nici acolo”; „Acum mi-au zis mie că te cunosc să dau de tine, să vin eu din liber. Un ofițer să caute o amărâtă de puștoaică care nu știe pe ce lume trăiește”; „Să vezi ce amendă iei dacă dau tine și nu ai vrut să răspunzi”; „Eu te găsesc ca știu unde să te caut și vorbim după la sediul Politiei să vezi anchetă ce iei tu”; „Nu o să ai nici fericire și nici liniște o să îți iau tot să rămâi un suflet gol și trist. O să aduc IADUL în viața ta, Vreau înapoi TOTUL din ultimii 2 ani, nu meritai nimic de la mine dacă știam ce gândeai tu”.

Acestea sunt doar o parte din mesajele trimise de brancardierul rănit în amor.

Bărbatul a așteptat-o pe fosta iubită în apropierea domiciliului său, îmbrăcat în polițist, purtând epolet cu grade profesionale de comisar șef de poliție și chiar un toc și un pistol.

”De asemenea, în mai multe mesaje transmise pe adresa de e-mail, acesta i-a precizat persoanei vătămate că este ofițer de poliție, creându-i acesteia convingerea că este polițist și că are anumite influențe la nivelul instituției. Acesta chiar a creat o adresă de e-mail care includea ”polițiaromână”, prin intermediul căreia i-a transmis persoanei vătămate la data de 30.12.2022 un mesaj prin care i-a comunicat că la data de 27, 29 și 30 decembrie 2022, Inspectoratul de Poliție Gorj a încercat printr-un echipaj de poliție să o contacteze la adresa de domiciliu și are obligația conform legii să răspundă solicitării lucrătorilor de poliție”, se mai arată în actul de inculpare.

În luna aprilie a acestui an, la ora 03:00, când femeia se întorcea de la locul muncă, l-a găsit pe fostul iubit în scara blocului unde domiciliază, acesta purtând o uniformă completă de poliție, iar la brâu purta o curea tip centură de culoare maro, pe care avea pus un toc de culoare neagră în care se observa un pistol. Femeia a scos telefonul mobil pentru a filma o eventuală situație în care bărbatul ar fi lovit-o.

Din înregistrarea video pusă la dispoziția organelor judiciare rezultă că fostul iubit i-a spus că se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu.  Luna următoare episodul s-a repetat, tot la 3 dimineața, cu bărbatul îmbrăcat polițist, așteptând-o în scara blocului. Atunci femeia a anunțat, iarăși, poliția, însă acesta a fugit. La scurt timp, autoturismul condus de falsul polițist a fost oprit de un echipaj de poliție în zona Colegiului Economic. Polițiștii au găsit sub scaunul din partea dreaptă față o șapcă de culoare închisă, inscripționată ”Poliția”, un port pistol de culoare neagră având inscripția Swiss Arms, precum și un pistol tip Airsoft, confecționat din metal, având inscripționat pe părțile laterale „combat zone 19 ELEVEN”, în partea dreaptă, deasupra gărzii trăgaciului, tot pe manșon, calibrul 6 mm B B Energy, fără bile în încărcător și în țeava trăgaciului.

Bărbatul a recunoscut faptele de care a fost acuzat, așa că a primit, în final o pedeapsă de un an și nouă luni de închisoare cu suspendare, iar judecătorii i-au impus să nu comunice cu victima și să nu se apropie de aceasta și de domiciliul său la mai mult de 50 de metri.

Politica