Gică Hagi, după ce a pierdut meciul cu CSU: „Era normal ca adversarii să aibă controlul”

Anghel Catalin
Gică Hagi campion

Gică Hagi nu a fost dezamăgit de jucătorii lui, chiar dacă Farul a pierdut cu scorul de 4-0, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul constănțenilor și-a asumat faptul că tinerii pe care i-a trimis în teren nu aveau experiența necesară pentru a se lupta de la egal la egal cu cei de la CSU Craiova.

Farul a câștigat titlul în sezonul trecut, dar anul acesta, Gică Hagi nu este sigur nici pe un loc de play-off. „Regele” a pierdut fotbaliști importanți, printre care și Denis Alibec. Constănțenii continuă să vândă, pentru a avea suficienți bani de investit în Academie.

„Ăștia suntem, ăștia vom fi. Trebuie să dăm oportunități, asta facem, producem jucători. Azi n-a existat presiune, trebuia să îi bag. Avem foarte multe accidentări în lot, iar înainte de meci s-au accidentat alți doi, n-au putut să joace. Am încercat să facem o echipă, dar asta nu înseamnă că nu le-am spus că e un test important pentru ei. Cred c-au învățat foarte multe acești copii. Am început meciul foarte bine, am fost acolo 30 de minute, cât am putut.

După, s-a văzut clar că ei erau mai bine pregătiți fizic, sunt jucători de primul eșalon. A fost un test dur, dar cred c-au învățat din această experiență. Cât mintea și picioarele au fost limpede, s-a putut. Dar era normal ca adversarii să aibă controlul jocului. Mi-am asumat acest risc la începutul meciului. Indiferent de format, e Cupa României. Dar când nu mai ai șanse… Am lăsat acasă jucători accidentați sau care au jucat foarte mult”, a spus Hagi, potrivit digisport.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol