Autoritatea Vamală Română: În ultimele 6 luni nu au fost înregistrate importuri de cereale din Ucraina

Delia Pătru

Autoritatea Vamală Română precizează că, potrivit datelor deținute de instituție, în ultimele 6 luni au fost înregistrate ZERO operațiuni vamale de importuri din Ucraina pentru categoriile de produse agricole grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui.

”Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la pretinsele importuri pe teritoriul României a unor categorii de cereale originare din Ucraina, și anume grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui, Autoritatea Vamală Română amintește că până la data de 15 septembrie 2023, punerea în liberă circulație sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecționare activă a respectivelor produse a fost interzisă în țara noastră, potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1100 al Comisiei din 5 iunie 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina”, spun reprezentanții instituției.

În România a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr 84/2023 privind instituirea unor măsuri de reglementare a importurilor de produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova confom căreia grâul, porumbul, rapița și floarea-soarelui se pot importa numai pe bază de autorizație de import, de către operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice: fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și creșterea animalelor.

”Deși ordonanța a intrat în vigoare la data de 13 octombrie, nici în perioada 16 septembrie – 13 octombrie și nici de atunci până în prezent nu au fost înregistrate operațiuni de import pentru produsele agricole originale din Ucraina.

Facem precizarea că Autoritatea Vamală Română acordă o atenție sporită traficului de la frontierele cu Ucraina”, se mai arată în comunicatul utorității Vamale Române.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol