Craiovenii au sărbătorit Ziua Națională a României

Nedelea Raluca

Mii de craioveni au sărăbătorit astăzi Ziua Națională în centrul Craiovei. La ceremonialul militar au participat peste 500 de persoane. Alături de ei s-au aflat și autoritățile locale, precum primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, viceprimarii Aurelia Filip și Răzvan Diaconu, prefectul Dan Diaconu, dar și Președintele Consiliului Județean Dolj Cosmin Vasile.

Craiovenii au fost foarte încântați de manifestație.

„Foarte frumoasă, mai ales pentru copii este ceva încântător. Venim în fiecare an pentru că nepoții mei își doresc foarte mult să vadă armata, tancurile. Sunt foarte încântați”. „Mi-a plăcut din toate punctele de vedere, a fost excepțională. În fiecare an sunt prezent pentru a vedea parada de la Craiova. Mi-a plăcut de toată lumea, dar mai ales parada”, au declarat craiovenii veniți să vadă evenimentul.

Oamenii au avut un mesaj pentru români de ziua lor.

„La mulți ani România și populației româniei. Le doresc numai bine tuturor”, „La mulți ani, să fie sănătoși și să ne dea Dumnezeu pace”, au fost câteva urări de Ziua Națională a României.

Anul acesta imnului național a fost intonat de către artiștii lirici ai Operei Române Craiova soprana Corina Vlada și baritonul Cristian Fofucă, în acordurile muzicii militare a Garnizoanei Craiova. Momentul a fost urmat de serviciul religios pentru cinstirea eroilor, apoi s-au depus coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza.

„Sărbătorirea Zilei Naționale a României va continua și în seara zilei de 1 decembrie, în Piața Frații Buzești, cu începere de la ora 18.00, când se va desfășura un regal folcloric prezentat de marii artiști ai regiunii Oltenia”, au trasnsmis reprezentanții Primăriei Craiova.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol