duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Programul „USA Visa Facilitation”, disponibil pentru profesorii universitari și familiile lor

Programul „USA Visa Facilitation” este disponibil, timp de un an, pentru cadrele didactice din învăţământul superior din România în obţinerea vizelor B1/B2 – călătorii în scop de afaceri sau călătorii în scop turistic.

Iniţiativa aparţine Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în parteneriat cu Guvernul României, cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), potrivit unui comunicat de presă, preluat de Agerpres.

„Programul „USA Visa Facilitation” este un serviciu prin care se prioritizează obţinerea de programări pentru interviul de acordare a vizelor şi este disponibil atât pentru cadrele didactice din învăţământul superior, cât şi pentru membrii familiilor acestora, respectiv soţ/soţie şi copii. Acest beneficiu major poate fi accesat atât de persoanele care au deja planuri de călătorie în Statele Unite ale Americii, cât şi de cele care încă nu au planuri concrete de călătorie în SUA, dar ar putea avea nevoie de viză în viitor. De asemenea, programul poate fi accesat şi pentru reînnoirea vizei existente”, se arată într-un comunicat de presă al CNR.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Unele dintre criteriile de eligibilitate ale Programului „USA Visa Facilitation” sunt:

  • aplicantul să posede cetăţenia română şi să fie cadru didactic într-o instituţie de învăţământ superior din România;
  • să nu îi fi fost refuzat în trecut accesul în Statele Unite;
  • cadrul didactic care aplică pentru viză şi soţul/soţia să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

Programul se derulează prin Universitatea Româno-Americană şi aplicanţii pot cere informaţii, în cazul în care au probleme la înscriere, la adresa [email protected].

Programul „USA Visa Facilitation” se derulează până la 1 octombrie 2024 şi face parte dintr-un proiect desfăşurat la nivel naţional, care are ca scop aderarea României la programul Statelor Unite ale Americii de scutire a vizelor (VWP Visa Waiver Program), precizează reprezentanţii CNR.

Politica