luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Giovanni Costantino, după victoria cu Sepsi: „Suntem pe drumul cel bun”

Giovanni Costantino și-a lăudat elevii, după victoria cu Sepsi. Alb-albaștri i-au adus prima victorie, în campionat, antrenorului italian, care nu a vurt să își asume prea multe merite. Cele trei puncte îi ajută pe olteni la capitolul moral, dar în clasament, ei au rămas tot pe locul 14.

Totodată, antrenorul a mărturisit că își dorește ca în curând să vorbească limba română. Ultimul italian care a stat pe banca celor de la FCU Craiova nu a reușit nici în 15 ani să vorbească, suficient de bine, limba română. Totuși, Costantino este mai tânăr decât Nicolo Napoli și ar putea fi mai ambițios din acest punct de vedere.

Sper că în curând vom vorbi în limba română. Cred că meciul a fost foarte dificil. Sunt o echipă bună pe contraatac și am primit un gol pe contraatac. Trebuie să le mulțumesc jucătorilor, au fost foarte buni. Ne-am descurcat bine și cred că am meritat să câștigăm. Sunt jucători cu calitatate, realizările vin datorită calității lor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Datoria mea e să îi organizez, am meritat total cele trei puncte. Blănuță este talentat, se potrivește foarte bine pe stilul nostru, este foarte periculos în careu. Sper să marcheze multe goluri. Muncește foarte mult. Este normal că după două-trei luni să îți pierzi încrederea, dar suntem împreună, trebuie să muncim. Doar împreună putem avea rezultate. Avem nevoie să fim mai inteligenți în anumite situații. Trebuie să înțelegem anumite lucruri mai bine, dar suntem pe drumul cel bun”, a spus Giovanni Costantino.

Politica