marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Aproape 50 de turiști, blocați în Parâng

Aproape 50 de turişti care au urcat în Parâng, într-o excursie plătită şi însoţiţi de câţiva ghizi, nu au mai putut înainta din cauza vântului puternic și a zăpezii, motiv pentru care a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor. La altitudini mari a fost anunţat Cod portocaliu care vizează vânt puternic, care spulberă zăpada şi vizibilitate redusă.

Cele 50 de persoane au urcat în Parâng, pe traseul de creastă de la Cabana Rusu către Parângul Mare într-o zonă extrem de dificilă, turiştii fiind surprinşi de vremea rea.

”A fost un grup organizat de o agenţie care presta servicii de dus oameni pe munte şi au avut foarte puţini instructori şi, din păcate, nu trebuia să abordeze traseul în condiţiile de astăzi, pentru că astăzi toată ziua a fost vreme rea. Te duci pe munte în condiţii de vreme rea atunci când vrei să testezi capacitatea la doi-trei-cinci oameni cu care vrei să faci o expediţie în marii munţi din lume, dar nu cu 50 de oameni”, a declarat şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, pentru News.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestuia, excursia a fost organizată existând mai puţin de un ghid la 10 persoane, dar şi în contextul în care fusese anunţat din timp faptul că la altitudini mari vântul va bate cu putere, spulberând zăpada.

”I-au recuperat pe toţi, sunt salvamontiştii acolo, pe unii, care nu mai puteau să meargă, i-au preluat cu ATV-urile, dar problema e că şi cu ATV-ul sau cu snowmobilul poţi urca până în unele zone, doar pe o porţiune foarte scurtă, apoi se intră pe creastă, unde e periculos şi să mergi, cu atât mai puţin să te deplasezi cu un astfel de utilaj”, a precizat şeful Salvamont.

În Masivele Retezat si Parâng, la peste 1800 de metri altitudine, vântul are la rafală, peste 60 km/h, spulberând zăpada. La peste 2000 de metri, stratul de zăpadă măsoară peste 40 de centimetri, iar în depozite este şi de peste un metru, vizibilitatea fiind sub 10 metri, au anunţat, sâmbătă, salvatorii montani.

Pe munte va fi vreme rea şi duminică. Sâmbătă meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu valabilă din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 2:00 până duminică la ora 16:00, avertizare care anunţă viscol în zona montană din sudul judeţului Hunedoara.

Foto: Facebook/Salvamont Hunedoara

Politica