duminică, octombrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Mesajul lui Gică Hagi după calificarea României: „Se pot depăși performanțele generațiilor trecute”

Fostul mare internațional român, Gheorghe Hagi, golgheterul României la echipa națională, alături de Adrian Mutu, 35 de goluri, a transmis, printr-o scrisoare adresată președintelui Răzvan Burleanu, un mesaj de felicitare pentru Federația Română de Fotbal și Echipa Națională a României, cu ocazia calificării la EURO 2024.

În urma performanței pe care fotbalul românesc a realizat-o prin calificarea echipei naționale de seniori la Campionatul European din 2024, care va avea loc în Germania, Farul Constanța și Academia Gheorghe Hagi vă transmit sincere felicitări pentru parcursul excelent și mult succes la turneul final de anul viitor. Cu acest prilej transmitem felicitările noastre și selecționerului Edward lordănescu pentru modul în care a reușit să formeze un grup unit, pentru performanța de a încheia neînvins această campanie, precum, bineînțeles, întregului staff și tuturor celor care au contribuit la acest succes. Academia Gheorghe Hagi a avut ca principal obiectiv, încă de la început, creșterea și formarea tinerilor fotbaliști pentru sportul de performanță, pentru a avea șansa ca, la un moment dat, să poată îmbrăca inclusiv tricoul echipei naționale.

Suntem mândri că am putut contribui și noi, prin jucătorii crescuți la clubul nostru, la această calificare a primei reprezentative la C.E din 2024, unde România va avea ocazia de a semna o nouă pagină de istorie pentru fotbalul românesc. Am considerat mereu că România nu duce lipsă de talente, România are foarte mulți jucători valoroși care ne pot oferi foarte multe momente incredibile. Ne bucurăm că această generație are acea mentalitate de a crede în propriile forțe, de a lupta mereu până la capăt. Avem Convingerea că suntem cu toții pe drumul pe care ni-l dorim, Credința că se pot depăși performanțele generațiilor trecute și Curajul că putem învinge pe oricine. Felicitări, România!”, a transmis Gheorghe HAGI.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Federația Română de Fotbal a publicat pe site-ul oficial mesajul lui Gică Hagi. „Regele” i-a impresionat pe federali, care au primit felicitări și de la alte cluburi. FRF a ținut să le mulțumească tuturor echipelor care au transmis un gând bun pentru echipa lui Burleanu, după performanța realizată de tricolori.

Federația Română de Fotbal mulțumește tuturor cluburilor și academiilor din țară care au transmis felicitări după rezultatul echipei naționale. Totodată, FRF apreciază munca depusă de acestea în dezvoltarea și pregătirea jucătorilor noștri și reiterează faptul că obiectivele Federației Române de Fotbal sunt și ale cluburilor, iar obiectivele cluburilor sunt și ale Federației Române de Fotbal”, a fost răspunsul FRF.

foto: frf.ro

Politica