vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Gorjeanca care a păcălit un septuagenar italian cu 800.000 de euro, trimisă la închisoare

Simona Daniela Filip, fostă Mărgăian (35 de ani), din Târgu Jiu, a fost condamnată de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, pentru că a înșelat un bătrân septuagenar italian, căruia îi promisese că se va căsători cu el și vor avea copii. Procesul a durat doi ani și jumătate, dar sentința nu este definitivă și poate fi contestată.

În schimb, gorjeanca a reușit să-l convingă pe italian să-i dea aproximativ 800.000 de euro.

Simona Daniela Filip (35 ani) din Gorj a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave (50 de acte materiale) și trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată (3 acte materiale), scrie adevarul.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tribunalul Gorj a contopit cele două pedepse și a rezultat condamnarea finală de cinci ani de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și spălarea banilor.

Judecătorii au decis ca femeia să-i plătească italianului 675.923 euro, cu titlu de daune materiale și 10.000 de euro, pentru daunele morale suferite.

Mai mult, judecătorii au menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor femeii. Este vorba despre o clădire „cu pereţi din cărămidă arsă piatră naturală“ și două terenuri, situate în comuna Scoarţa (Gorj), un apartament în Bucureşti, un apartament în Năvodari-Mamaia Nord, un teren tot la Năvodari, un apartament cumpărat pe numele mamei sale, în Complexul Cosmopolis (Ilfov) și un autoturism marca Mercedes Benz S-350.

Ancheta a început când italianul Francesco Thiela Albero a depus o plângere. Oamenii legii au constatat că faptele se confirmă și au trimis-o în judecată pe tânăra gorjeancă.

„În perioada mai 2015-septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanului italian Francesco Thiela Albero, în vârstă de 71 de ani la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii stabile specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naşterea unor copii şi realizarea unor oportunităţi în afaceri, respectiv de deschidere a unui salon de coafură mai întâi în Dubai, apoi în Bucureşti-România, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, a indus în eroare pe cetăţeanul italian, parte civilă în cauză, deposedându-l de suma totală de 780.000 de euro”, au transmis procurori în anul 2019 când a fost reținută pentru 24 de ore.

Cei doi s-au cunoscut într-un bar de striptease din Milano (Italia), acolo unde gorjeanca lucra. Italianul era văduv de mai mulţi ani şi se ocupa de distribuţia băuturilor alcoolice. Aceasta era afacerea lui, cu care se ocupa de ani de zile.

Românca a început să-i ceară bani pe motiv că era bolnavă şi avea nevoie de tratament sau că părinții sunt bolnavi si are nevoie de bani. Alt motiv invocat era că vrea să cumpere o locuință în care urmează să trăiască împreună.

„Aprovizionam şi atunci, şi acum barurile din Milano cu băuturi şi aşa am cunoscut-o în acel club. Îmi spunea că vom avea două fetiţe pe care le vom creşte împreună, dar la scurt timp au început să apară tot felul de probleme în privinţa stării de sănătate, a ei şi a părinţilor. Cred că toate spitalele din Gorj nu au tratat atâtea boli câte diagnostice mi-a spus ea mie. Era în ţară şi îmi spunea de una, de alta, iar eu am fost mereu de acord să o ajut“, a povestit italianul.

Acesta a fost convins chiar să-și vândă apartamentul din Milano și să-i dea banii româncei: „Totul a fost bine până când a zis să vindem apartamentul meu din Milano, să ne luăm o locuinţă mai mică şi să ne mutăm temporar acolo, pentru ca apoi să ne punem de acord unde ne vom muta împreună. Când am fost la notar pentru a perfecta actele de vânzare, ea a trecut un cont bancar care îi aparţinea. Apartamentul a fost vândut, iar banii au ajuns în contul ei. Din acea zi nu am mai văzut-o, nu am mai auzit-o, parcă a încetat să existe”, a relatat italianul.

Gorjeanca a susținut că nu este vinovată și că italianul i-a dat banii benevol: „Faptul că o persoană a înţeles altceva decât trebuia să înţeleagă nu este vina mea. Tot ce mi-a dat a fost din proprie iniţiativă, iar concluzia pe care o trag singură este că doreşte să pozeze în victimă şi că nu suportă să mă vadă fericită alături de bărbatul cu care m-am căsătorit”, a spus în presa locală tânăra din Gorj.

Politica