Israelul şi Hamas au convenit asupra unui armistiţiu de patru zile, în urma căruia gruparea palestiniană ar urma să elibereze zeci de ostatici luaţi pe 7 octombrie. Astfel, guvernul israelian şi Hamas au convenit, miercuri, asupra unei pauze de patru zile a luptelor pentru a permite eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul a 150 de palestinieni încarceraţi în Israel, precum şi intrarea ajutorului umanitar în enclava asediată.
Un comunicat al biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat că 50 de femei şi copii vor fi eliberaţi pe parcursul a patru zile, timp în care va exista o pauză în lupte, informează Reuters, preluată de news.ro.
Se crede că Hamas deţine peste 200 de ostatici, luaţi atunci când luptătorii săi au atacat Israelul la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, potrivit unui bilanţ israelian. Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberaţi, „pauza” va fi prelungită cu încă o zi, a precizat acesta, fără a menţiona eliberarea prizonierilor palestinieni în schimb.
„Guvernul Israelului s-a angajat să îi întoarcă acasă pe toţi ostaticii. În această seară, acesta a aprobat acordul propus ca o primă etapă pentru atingerea acestui obiectiv”, se arată în declaraţie, publicată după ore de deliberări secrete, la care presa nu a avut acces.
Hamas a precizat că cei 50 de ostatici vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de femei şi copii palestinieni care sunt deţinuţi în închisorile israeliene. Acordul de armistiţiu va permite, de asemenea, intrarea în Gaza a sute de camioane cu ajutoare umanitare, medicale şi de combustibil, a precizat Hamas.
Acordul este primul armistiţiu dintr-un război în care bombardamentele israeliene au distrus zone întinse din Gaza, condusă de Hamas, au ucis 13.300 de civili în această mică enclavă dens populată şi au lăsat aproximativ două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori fără adăpost, potrivit autorităţilor din Gaza.
Înainte de anunţarea acordului, Netanyahu a declarat că intervenţia preşedintelui american Joe Biden a ajutat la îmbunătăţirea acordului provizoriu, astfel încât acesta să includă mai mulţi ostatici şi mai puţine concesii. Dar Netanyahu a declarat că misiunea mai largă a Israelului nu s-a schimbat.
„Suntem în război şi vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele. Să distrugem Hamas, să ne întoarcem toţi ostaticii şi să ne asigurăm că nicio entitate din Gaza nu mai poate ameninţa Israelul”, a declarat el într-un mesaj înregistrat la începutul şedinţei de guvern.
Trei americani, inclusiv o fetiţă de 3 ani ai cărei părinţi s-au numărat printre cei ucişi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, se aşteaptă să se numere printre ostaticii care vor fi eliberaţi, a declarat un oficial american de rang înalt. Presa israeliană a declarat că prima eliberare a ostaticilor este aşteptată joi. Punerea în aplicare a acordului trebuie să aştepte 24 de ore pentru a le da cetăţenilor israelieni şansa de a cere Curţii Supreme să blocheze eliberarea prizonierilor palestinieni, potrivit rapoartelor.
Până în prezent, Hamas a eliberat doar patru prizonieri: cetăţenii americani Judith Raanan, 59 de ani, şi fiica ei, Natalie Raanan, 17 ani, la 20 octombrie, invocând „motive umanitare”, şi femeile israeliene Nurit Cooper, 79 de ani, şi Yocheved Lifshitz, 85 de ani, la 23 octombrie.