joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

SFIDARE! Cu binecuvântare de la Gutău, conducerea APAVIL convoacă AGA pentru a-și securiza privilegiile!

Consiliul de Administrație al APAVIL SA, operatorul vâlcean de alimentare cu apă și canalizare, a convocat pentru data de 14 decembrie Adunarea Generală a Acționarilor. Ordinea de zi afișată pe site-ul societății cu capital integral public descrie o situație ce pare că depășește cadrul legal, multe dintre cele 14 puncte înscrise nefiind de competența AGA. Unii salariați ai APAVIL sunt deja revoltați de faptul că salariile lor vor fi înghețate pe următorii trei ani (2024-2026 – punctul 5), fiind invocate în motivare prevederile Legii 296/26.10.2023 și OUG 90 din 27 octombrie 2023 (“Ordonanța austerității”), dar la alte puncte de pe ordinea de zi se vor aproba, contrar prevederilor legii, cheltuieli mai mari pentru directorul general și tot restul personalului de conducere. Concomitent, sub aparența reorganizării (punctul 1), nu se vor desființa birourile inutile și funcțiile de șefi ale acestora, ci se vor transforma în mai multe departamente ale unui serviciu mai mare nou înființate. Totul pentru a blinda privilegiile camarilei de partid a primarului Mircia Gutău, în special, dar și PSD.

CONTRAPERFORMANȚĂ ULUITOARE! Recent s-a recunoscut și oficial faptul că actuala conducere a făcut praf un proiect european, prin POIM, de 110 milioane de euro (și are de returnat CE 36 milioane de lei deja primiți!) prin care 29 de orașe și comune ale județului ar fi trebuit să beneficieze de racordare 100% la rețele de alimentare cu apă și canalizare. Conform raportărilor economice și angajamentului asumat, TOȚI TREBUIE DEMIȘI, nu menținuți în funcții! Totuși, acum, ei se “premiază” încă o dată, prin mascarea privilegiilor în măsuri aiuritoare de reogranizare, în timp ce salariații de rând cumpără piese de schimb din banii proprii. După cum se observă la punctul 1. de pe ordinea de zi, AGA urmează să aprobe o reorganizare a structurilor, organigramei, precum și a ștatului de funcții, începând cu 1 ianuarie 2024. Totuși, secțiunea Carieră de pe siteul APAVIL este plină cu anunțuri aproape zilnice de scoatere la concurs de posturi, inclusiv de șefi. Situații care se contrazic una pe cealaltă, cu atât mai mult cu cât sunt menținute în funcții de conducere inclusiv persoane pensionate. Merită evidențiat faptul că șoferul directorului general Ion Florescu are un salariu brut de 5.500 de lei, în timp ce un inginer are 4.800 de lei (rămâne cu aproape 3.000 de lei net). Aproape tot personalul cu funcții de conducere din societate este constituit din angajați pe pile politice sau de cumetrie. Notorii sunt cazurile fostei și actualei soții a lui Eusebiu Vețeleanu (cel puțin incompatibil, dacă nu direct în conflict de interese – vezi Strategia Națională Anticorupție): Paula Vețeleanu, la Registratură, Tania Egorova Vețeleanu, mai nou șefă a Biroului de Urmărire și recuperare Credite (job pe la care nu prea trece, de altfel).

Societate sufocată cvasi integral de pilăraie politică

Din AGA fac parte administratorul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, Eusebiu Vețeleanu și vicepreședintele CJ Vâlcea Florian Marin, reprezentanții unităților administrativ teritoriale care dețin împreună 96% din acțiunile societății. Din acționariatul societății fac parte Consiliul Local Râmnicu Vâlcea (66% din acțiuni), Consiliul Județean Vâlcea (30% din acțiuni) și consiliile locale din localitățile: Drăgășani, Băbeni, Călimănești, Brezoi, Bălcești, Băile Olănești, Ocnele Mari, Bujoreni, Dăești, Perișani, Voineasa, Bunești, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Păușești Măglași, Pietrari, Roești, Șirineasa și Vlădești.
În CA au fost numiți cinci membri aproape exclusiv agreați de edilul-șef ce și-a anunțat candidatura din partea PSD pentru un nou mandat în 2024: Elena Daniela Ciobanu – președinte (Șefă Serviciu APL în Primăria Râmnicu Vâlcea), Elena Simona Predescu (șefa Serviciului cancelarie din cadrul CJ Vâlcea), Dragoși Constantinescu (inginer la OK SRL, firma lui Dan Ploscă, nașul de cununie al fiului primarului), Ioan Hrebenciuc (pensionar, fost șef în ANAF Vâlcea, adjunct mulți ani al consilierului personal al primarului, Gheorghe Gogîrnoiu) și Mihai Gheorghe Duțu (acesta din urmă furnizează Apavil și unele consumabile, prin SRL-ul la care e administrator de mai mulți ani – sic!).
Vom reveni, în curând, cu descrierea altei situații incredibile de la Apavil, din domeniul achizițiilor publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica