sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Postul lui Edi Iordănescu e în pericol după calificarea la EURO

Ciprian Marica spune că Edi Iordănescu mai are mule de demonstrat, până să arate că merită să i se prelungească și contractul cu FRF. Fostul internațional român cu 72 de selecții la națională consideră că doar cu EURO cu rezultate decente i-ar putea aduce o nouă înțelegere selecționerului. Un turneu final „execrabil” ar trebui să îl pună pe gânduri pe Răzvan Burleanu.

„Viața antrenorilor depinde de rezultate. Sigur, Edi a reușit o calificare, o performanță importantă, însă asta nu înseamnă că trebuie să-i fie prelungit contractul cu orice preț sau să mergi cu el până în pânzele albe, pentru că a reușit o calificare.

Dacă vom face o figură frumoasă la Euro, atunci de ce nu? Sunt pentru continuitate. Dar nu-mi imaginez că trebuie să-i prelungim contractul lui Edi în condițiile în care face un Campionat European execrabil.”, a declarat Ciprian Marica, potrivit GSP.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mulți români sunt îngrijorați în privința viitoarelor evoluții ale tricolorilor, la EURO, mai ales într-o grupă grea. Totuși, Ianis Hagi a spus că nu se teme de niciun adversar, indiferent de calibru.

Această generație are două calificări la EURO U21, o semifinală la U21, cei mai experimentați au o calificare la EURO în 2016, decis. Avem încredere să ne batem cu toți.  Dedic întregii țări, chiar și când nu au fost meciurile bune suporterii au venit la meciuri. Apoi familiei și celor care mă iubesc și îi iubesc”, a declarat Ianis Hagi. 

Politica