vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Încătușat după ce a furat o mașină

Polițiștii au întocmit mai multe dosare pentru conducerea fără permis

Un minor de 17 ani a fost încătușat după ce a furat o mașină, ar fi condus-o apoi a abandonat-o. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. El ar fi furat și suma de 200 de lei din torpedoul mașinii.

„La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat, reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un minor, de 17 ani, din comuna Stejari, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, furt calificat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 15 noiembrie a.c., ar fi sustras un autoturism, care se afla parcat pe strada George Coșbuc, din municipiul Târgu Jiu, pe care l-ar fi condus și ulterior, l-ar fi abandonat în apropiere de locul unde fusese parcat inițial.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, ar fi sustras suma de 200 lei, care se afla în torpedoul autoturismului. La data de 18 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu a dispus arestarea preventivă a minorului, pe o perioada de 30 zile”, potrivit IPJ Gorj.

Un bărbat de 42 de ani s-a ales cu dosar penal din partea polițiștilor gorjenii după ce a condus o mașină fără a avea permis de conducere.

„La data de 18 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au depistat, în trafic, un bărbat, de 42 ani, din municipiului Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere”, spun polițiștii.

Un tânăr, de 21 de ani, din Motru, în timp ce conducea o mașină pe o stradă din localitate, ar fi lovit un minor de 13 ani, din comuna Samarinești, care traversa strada pe trecerea de pietoni.

„La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe Calea Tismanei, din municipiul Motru s-a produs un accident rutier cu o victimă.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit ca un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din localitate, ar fi acroșat un minor de 13 ani, din comuna Samarinești, care s-a angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și aparatul drug-test, ambele rezultate fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, conform sursei citate.

Un bărbat, de 62 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea o mașină pe o stradă din localitate nu ar fi acordat prioritate unei mașini, condusă de un bărbat de 56 de ani. Cel in urmă a intrat cu mașina în alt autoturism.

„La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizaţi cu privire la faptul că raza comunei Mătăsari ar fi avut loc un accident rutier cu o victimă.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 62 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din localitate, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus de un bărbat de 56 de ani, intrând în coliziune cu acesta, care la rândul său ar fi fost proiectat în alt autoturism, staționat în afara părții carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto de 56 de ani, din comuna Mătăsari, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai adăugat sursa citată.

Un bărbat, de 61 de ani, din comuna Crasna, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus de un tânăr de 18 de ani, intrând în coliziune cu acesta. La rândul său ar fi fost proiectat în alte două autoturisme, parcate în afara părții carosabile.

La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi cu privire la faptul că raza comunei Crasna ar fi avut loc un accident rutier cu o victimă.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 61 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din localitate, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus de un tânăr de 18 de ani, intrând în coliziune cu acesta, care la rândul său ar fi fost proiectat în alte două autoturisme, parcate în afara părții carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea unui pasager aflat în autoturismul condus de tânărul de 18 ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Un bărbat, de 48 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea pe D.N. 6B Crușeț, din direcția Crușet către Stoina, a depășit o mașină, iar la revenirea pe banda de mers, s-a lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Crușeț. Cel din urmă a fost rănit.

„La data de 19 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe D.N. 6B Crușet ar fi avut loc un accident rutier cu victime. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 48 de ani, din orașul Balș, județul Olt în timp ce conducea un autovehicul pe D.N. 6B Crușeț, din direcția Crușet către Stoina, a efectuat manevra de depășire a altui autovehicul care se deplasa în fața acestuia, iar la revenirea pe banda de mers, a intrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Crușeț.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, de 43 de ani și a altor doi pasageri aflați în autoturismul condus de acesta. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit sursei citate.

Politica