Părinții unui copil din Târgu Jiu care a vandalizat stații de autobuz au fost sancționați și obligați să curețe „operele” minorului, a anunțat Marcel Romanescu, primarul orașului.
Stațiile de transport în comun au fost renovate recent.
„Poliția Locală a identificat foarte repede persoana care a vandalizat stațiile pentru transportul în comun.
Este vorba de un copil de 12 ani. Părinții acestuia au fost sancționați și obligați să curețe „operele” lăsate de minor. Nu tolerăm astfel de situații pentru că cei păgubiți sunt cetățenii municipiului, ale căror taxe se regăsesc în investițiile pe care le facem în oraș”, a scris Marcel Romanescu pe pagina de Facebook.
Tot primarul este cel care a semnalat incidentul.
„Nici nu au fost montate bine noile stații pentru transportul în comun, că au și fost vandalizate. Un gest iresponsabil, care îi va costa, însă, foarte scump pe cei care l-au comis!
Politia Locală a și început procedurile de identificare a celor responsabili și aceștia vor suporta consecințele de rigoare”, a transmis primarul din Târgu Jiu.
În urmă cu câteva zile, acesta anunţa că se continuă montarea celor 47 de staţii destinate transportului în comun din Târgu Jiu.
”Acestea au fost achiziţionate prin proiectul INFOTRAFIC, pentru care am obţinut finanţare europeană şi care face parte din seria de proiecte destinate modernizării transportului în comun din municipiul nostru. Aşa cum am mai precizat, toate staţiile vor fi echipate cu panouri de informare a călătorilor privind timpul de aşteptare şi liniile disponibile în staţia respectivă, dar şi camere video de supraveghere cu rol de creştere a siguranţei călătorilor şi echipamentelor”, anunţa primarul.