vineri, decembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

”Și-a pus chiloţii peste pantaloni, pelerina şi zboară printre blocuri”. Rareș Bogdan și Mihai Tudose, replici acide

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a lansat replici acide la adresa lui Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, luni, înaintea ședinței din coaliţie pentru a găsi bani necesari majorării pensiilor.

Tudose l-a atacat pe Rareș Bogdan după ce liberalul a declarat, înaintea întâlnirii liderilor PNL și PSD că social-democrații se află în plină campanie populistă.

„Sunt consternat că nu știu pe ce fond au fost făcute (n.r. declarațiile lui Rareș Bogdan). Adică, cam care era starea lui de agregare. Poate dimineață s-a trezit și sub impulsul unui film, sau a unei benzi de desene animate, și-a pus chiloții peste pantaloni, pelerina și a început să zboare pentru blocuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Referitor la creșterile de pensii, ar face bine să citească. Știu că e efort cu cititul, dar măcar să încerce să citească acel proiect de lege. Nu este vorba despre o creștere cu 40% la toate pensiile”, a spus Mihai Tudose la Antena3.

Rareș Bogdan a criticat ideea de a se mări pensiile cu 40%.

”Noi am fost cei care am mărit pensiile 14% și apoi încă de două ori și am ajuns la 40%. Partidul Național Liberal nu acceptă nici un fel de prosteală cu vreo creștere de impozite și taxe în coaliție. Singura discuție care a avut loc a fost de 13,8% restul a fost o surpriză și pentru noi.

Eu vreau să cred că și Marcel Ciolacu, și ceilalți din PSD, se vor dovedi responsabili și termină această campanie populistă în care îi consideră pe pensionari masă de manevră. Dacă sunt bani, mărim pensiile.  Nu poate să facă Ciolacu ce vrea el, că țara asta nu-i a lui Ciolacu. Nu poate să le demită Ciolacu, că așa vrea el. Dacă nu vrea să arunce PNL afară de la guvernare, dacă vor să continuăm guvernarea, ne respectă. Dacă nu vor să continuăm guvernarea, pleacă de la guvernare şi rămânem noi. Am mai văzut viteji în PSD care au dat cu nasul în țărână”, a spus Rareş Bogdan, potrivit g4media.ro

Politica