Traian Băsescu despre carieră: „Banii nu se fac la poker”

Nedelea Raluca

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost prezent, sâmbătă, la conferința educațională VREM, desfășurată la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, din Târgu Jiu. Acesta le-a vorbit elevilor de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu despre cum pot să aibă o carieră de succes, scrie Adevărul.ro.

Fostul şef de stat a explicat că banii nu se fac la poker, ci muncind.

„Este o plăcere să mă întâlnesc cu voi. Este o plăcere să mă întâlnesc cu generația tânără. Ce am observat în perioada aceasta pe care am trăit-o trepidant de la intrarea în Academia Navală și până acum: în viață sunt două lucruri esențiale. Primul este sănătatea și al doilea este să fii un bun profesionist. Dacă ești sănătos și un bun profesionist, cu siguranță o să-ți atingi și obiectivele personale, pentru că vei avea resurse financiare, vei avea bani. Banii nu se pot face nici la poker, nici la jocuri de noroc, ci se fac muncind. Aceste două lucruri, sănătatea și profesionismul, sunt cele care își garantează succesul în viață”, a spus Traian Băsescu.

Elevii i-au adresat mai multe întrebări lui Traian Băsescu. Conferința educațională VREM este organizată de Dana Constantinescu, profesor de engleză la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“ și fost inspector general școlar.

sursa foto: FB-Conferinta VREM

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol