Șoferii certați cu legea, amendați

Jurnalul Olteniei

Peste 400 de amenzi, în valoare de peste 170 mii lei au dat polițiștii mehedințeni în două zile în care au acționat pe drumurile județului.

Polițiștii rutieri au vrut să prindă șoferii sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, dar au urmărit și sancționarea oricăror abateri de la normele legale constatate în trafic.
„În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 417 sancțiuni contravenționale, în valoare de 173.980 lei. Totodată, pentru încălcarea normelor rutiere au fost reținute 21 de permise de conducere și retrase 23 de certificate de înmatriculare”, transmite IPJ Mehedinți.

Între cei certați cu legea se află un bărbat de 34 ani, din comuna Căzănești, depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 670, în localitatea Baia de Aramă, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care, a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, conform IPJ Mehedinți.
Pe de altă parte, polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au depistat, în trafic, un bărbat de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor, în orașul Strehaia, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată. Și acesta s-a ales cu dosar penal.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol