Un grup de hoți a reușit să fure două camioane cu sticle de șampanie în valoare de 600.000 de euro. Însă, hoții nu au reușit să se bucure de „pradă” deoarece polițiștii au localizat vehiculele și au recuperat prețioasa băutură.
Povestea a început sâmbătă în Franța, lângă Reims, în inima regiunii Champagne, unde camioanele au fost raportate furate, relatează BBC potrivit HotNews.ro.
Ofițerii au reușit să localizeze camioanele, care erau echipate cu dispozitive de urmărire, pe autostrada A4 între Reims și Paris.
Șampania a fost în cele din urmă recuperată, dar hoții au reușit să scape.
Camioanele au fost furate de la o companie din Reims în noaptea de vineri spre sâmbătă, a relatat presa franceză.
Potrivit ziarului Le Parisien, loturile constau în sticle de Moët & Chandon, una dintre cele mai renumite mărci de șampanie. Fiecare încărcătură a fost evaluată la 300.000 de euro.
Camioanele au fost urmărite pe A4 lângă Pontault-Combault, la aproximativ 20 km de centrul Parisului, sâmbătă dimineața.
Sticlele de șampanie au fost toate recuperate intacte și nevătămate, chiar dacă puțin zdruncinate.
Foto: pixabay








