joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Transsexualii vor putea fi botezaţi

Credincioşii transsexuali pot fi botezaţi în Biserica Catolică, dacă acest lucru nu provoacă „scandal” sau „confuzie”, a declarat miercuri Vaticanul, clarificând un subiect deosebit de sensibil al doctrinei.

Dicasterul pentru Doctrina Credinţei nu a ridicat nicio obiecţie faţă de botezul copiilor cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex, fie adoptaţi, fie născuţi prin intermediul unor mame surogat.

Aceste comentarii au fost făcute într-un document emis drept răspuns la întrebările unui episcop brazilian, redactat la 31 octombrie, dar făcut public abia acum, notează Agerpres care citează AFP.

Documentul a fost aprobat de papa Francisc, care a declarat în repetate rânduri că Biserica ar trebui să fie deschisă tuturor, inclusiv credincioşilor LGBTQ+.

Cu toate acestea, suveranul pontif a precizat clar că el consideră homosexualitatea „un păcat, la fel ca orice act sexual în afara căsătoriei”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Învăţătura catolică defineşte căsătoria drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie cu scopul procreării.

În document, dicasterul precizează că aceşti credincioşi transsexuali „pot primi botezul, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi credincioşi, dacă nu există nicio situaţie în care să existe riscul de a genera un scandal public sau o incertitudine în rândul credincioşilor”.

Acelaşi sfat este valabil şi pentru oricine a urmat un tratament hormonal şi/sau o operaţie de schimbare de sex, se precizează în comunicat.

Întrebat dacă două persoane de acelaşi sex care formează un cuplu ar putea fi considerate părinţii unui copil care urmează să fie botezat, răspunsul a fost că trebuie să existe o „speranţă bine întemeiată” că acel copil va fi educat în religia catolică.

Politica