Ivaylo Petev a fost prezentat oficial pe banca celor de la CSU Craiova. Antrenorul a avut un discurs destul de clar, la conferința de prezentare. Acesta spune că a venit în Bănie pentru a face performanță. Vrea să îi ducă pe olteni, an de an, în cupele europene și să construiască o formație care să se lupte la titlu, în fiecare sezon.
„Universitatea Craiova este echipa care m-a dorit cel mai mult din cariera mea, asta înseamnă respect. Am jucat şi cu jucători români pe vremuri, am antrenat români, urmăresc acest campioant şi părerea mea este bună despre fotbalul românesc. Oriunde te duci, munca este la fel, trebuie să lucrezi cu toată inima şi să dai maximum. Fiecare trebuie să dăm totul, pentru ca Universitatea să arate cum trebuie, ambiţiile mele şi ale patronului sunt aceleaşi. Dacă nu eşti 24 de ore implicat, este greu să obţii ceva. Aş fi cel mai fericit să luăm titlul, dar în acest moment nu este cel mai important lucru, ci trebuie să pregătim echipa şi să câştigăm.
Am luat 3 titluri cu Ludogorets, dar este trecut şi nu trăiesc în trecut, e doar statistică, acum e o nouă zi şi trebuie să trăim pentru această zi. Craiova are tot ca infrastructură, are jucători cu potenţial, trebuie să muncim şi să mergem într-o direcţie corectă. Am văzut multe meciuri ale Craiovei şi ştiu jucătorii, dar e important să-i cunosc de aproape, ce profil au şi în funcţie de asta vom adopta şi un sistem de joc potrivit. Am mare respect faţă de România, fiind ţara vecină, cunosc generaţia lui Hagi, Lăcătuş şi am o părere foarte bună despre România, suntem la câţiva kilometri distanţă. A fost fenomenal derby-ul Craiovei, felicit toţi fanii, stadionul este deosebit, trebuie să jucăm fiecare an în cupele europene, pentru că oraşul şi fanii merită. Munca este muncă în orice club, nu consider că este un pas înapoi venirea la Craiova, eu şi echipa mea o să dăm totul pentru a avea rezultate bune şi să mulţumim oamenii”, a declarat Ivaylo Petev.
Mihai Rotaru l-a impresionat pe antrenor. Ivaylo Petev s-a simțit și mai respectat în momentul în care Mihai Rotaru a decis să îl prezinte chiar el pe tehnician. Patronul alb-albaștrilor simțea că este momentul ca suporterii să îl vadă mai implicat și conștient de faptul că este o situație destul de dificilă.
„Sunt pentru prima dată într-o conferință de presă live. Sper să fie o conferință de presă care să aducă noroc. Am venit aici cu aceleași sentimente pe care le avem toți. Am venit nu doar cu speranță, am venit cu încredere. De aceea am decis ca eu să fiu cel care îl prezintă pe domnul Ivaylo Petev. Eu sunt cel care trebuie să îi urez succes și cel care trebuie să îl asigure de un lucru. Voi fi alături de el în toată această perioadă. În ceea ce trebuie să facem noi, în ceea ce trebuie să schimbăm și în atingerea obiectivelor noastre.
Sper doar să schimbă modul în care privim primul vers al imnului nostru. Suntem într-un moment în care suntem jos. Trebuie să arătăm că vrem și că putem să ne ridicăm. Avem nevoie de toți cei care sunt în jurul Universității Craiova. Primul examen este duminică. Dinamo rămâne Dinamo. Este primul moment în care trebuie să ne unim. Mereu mi-am dorit un manager. Cred că sunt milioane de antrenori în lumea asta. Nu este suficient. Eu am nevoie de un manager, care să coordoneze un club de fotbal. Care să aibă atribuții în Academie, în politica de scouting”, a declarat Mihai Rotaru.