Gigi Becali s-a hotărât să mai transfere la FCSB un titular de la FCU Craiova. Este vorba despre Yassine Bahassa. Fotbalistul ofensiv în vârstă de 31 de ani a fost ofertat deja de FCSB, însă suma propusă de latifundiarul din Pipera nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor lui Adrian Mititelu. Becali este dispus să reia negocierile pentru a-l transfera pe Bahassa, după cum notează OrangeSport.
Adrian Mititelu Jr. a recunoscut faptul că tatăl său a avut mai multe oferte pentru atacant, dar le-a refuzat din diferite motive. În primul rând, sumele oferite nu au fost suficient de mari. Totodată, oltenii sperau să ajungă în play-off și nu își permiteau să piardă un titular.
„Au fost diverse oferte pentru Bahassa pe care le-am refuzat, pentru că noi am vrut ca anul acesta să întindem şi puţin coarda, să ne calificăm în play-off, să avem un an excepţional. Mai sunt în continuare şanse… Anul trecut am avut 12 meciuri fără înfrângere şi am fost la un pas să ne calificăm, sper ca anul ăsta să reuşim. (n.r. De ce nu l-aţi dat?) Probabil că nu au fost bani mulţi” , a spus Adrian Mititelu Jr. pentru fanatik.ro.
Gigi Becali a dat lovitura cu ultima afacere făcută cu Adrian Mititelu. Patronul de la FCSB l-a transferat pe Andrea Compagno, unul dintre cei mai buni atacanți din Liga 1. Vârful italian s-a integrat în Capitală, dar finanțatorul roș-albaștrilor tot vrea să mai aducă întăriri în ofensivă, pentru a fi sigur că nu mai pierde titlul.
Adrian Mititelu a anunțat că urmează să se despartă și de Aurelian Chițu și Vlad Achim. Astfel, FCU Craiova riscă să rămână fără cei mai buni fotbaliști din ultimele două sezoane.
foto: Facebook/FCU Craiova