Gino Iorgulescu, actualul preşedinte al LPF, a făcut acuzaţii uluitoare după ce fiul său a fost condamnat la închisoare. Mario Iorgulescu a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor.
Acesta susţine că, imediat după accidentul teribil din 2019, un membru din familia victimei a venit şi i-a cerut suma de 3 milioane de euro.
„Într-adevăr, în 8 septembrie 2019, fiul meu a fost implicat în nefericitul accident din care o persoană și-a pierdut viața. Fără ca vreun moment să intenționez diminuarea dramei părinților victimei, înțelegând durerea încercată de aceștia pentru că și noi am riscat să ne pierdem copilul, totuși trebuie să fac unele precizări legate de acele momente DAR A AFIRMA CĂ MARIO A OMORÂT INTENȚIONAT PE CINEVA CĂLCÂND PE CADAVRE DOAR PENTRU NOTORIETATE ȘI FĂCÂND JOCUL CELOR CARE, DIN PĂCATE, I-AU MANIPULAT LA GREU, ESTE PREA MULT!
Daniel Vicol, persoana decedată în urma impactului în care nu purta centura de siguranță și se afla sub influența Cocainei, fiindu-i depistată o doză foarte mare, de consumator, membră a unui clan interlop specializat în trafic de persoane/proxenetism în afara granițelor țării.
Totodată, femeile din clan sunt renumitele vrăjitoare care au escrocat-o și pe Oana Zăvoranu. Totodată, există suspiciuni mai mult decât rezonabile că aceste persoane practicau în mod obișnuit înșelăciunea prin metoda ‘accidentul’. Socrul victimei a fost a doua zi la mine, la spital, și mi-a cerut 3 milioane de euro, în contextul în care ginerele lui nici măcar nu era înmormântat, iar fiul meu era în pragul morții.
După cum spuneam, încă din prima zi de după accident, socrul/tatăl concubinei persoanei vătămate, numitul Sigismund Mincă, zis Tane din clanul Sadoveanu din Chitila – în prezent în închisoare – a venit la spitalul unde era internat fiul meu să îmi ceară bani. Și nu orice sumă de bani. De la primul dialog avut cu acea persoana, adică chiar înainte de înmormântarea victimei mi s-au cerut 3 milioane de euro”, a spus Gino Iorgulescu, potrivit fanatik.ro.
Fiul lui Gino Iorgulescu a provocat un accident cumplit în 2019, în urma căruia un bărbat, tată a doi copii, și-a pierdut viața. Bolidul condus de Mario Iorgulescu a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de autoturismul condus de tânărul de 24 de ani. Daniel Vicol a murit pe loc.
Chiar dacă a fost găsit vinovat, Mario Iorgulescu este în prezent în Italia, unde este internat într-o clinică de psihiatrie.
Foto: arhivă