Ciocnire între două autotrenuri pe Valea Oltului

Jurnalul Olteniei

Duminică, 5 noiembrie, polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier pe DN 7, soldat doar cu pagube materiale.

“Din primele date s-a stabilit că, pe DN 7 – Racovița, la km 218 + 200 m, ar fi avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate 2 autotrenuri. În urma impactului, unul dintre autovehicule a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanț. Polițiștii sunt la fața locului pentru monitorizarea traficului rutier. Se circulă alternativ”, se arăta în comunicarea rapidă a IPJ la momentul incidentului.

“Accident rutier în localitatea Racovița între 2 tiruri, unul răsturnat în afara părții carosabile. S-a alocat o autospecială de stingere cu apă și spumă o autospecială pentru descarcerare de la Stația de Pompieri Brezoi și două ambulanței de la SAJ. Nu sunt anunțate victime”, au anunțat și pompierii vâlceni.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol