Anamaria Prodan a mai fost implicată într-o relație cu Flavius Nedelea, după marea despărțire de Reghe
Anamaria Prodan (50 de ani) și Laurențiu Reghecampf (48 de ani) au dezvăluit că au pus capăt relației lor în vara anului 2021, după 16 ani de conviețuire. Anamaria Prodan a mai fost implicată într-o relație cu Flavius Nedelea (42 de ani), dar în luna mai a surprins pe toată lumea anunțând că s-au despărțit.
De atunci, agentul de jucători a ales să nu mai aibă de-a face cu parteneri de origine română. Anamaria Prodan susține că motivul principal pentru această decizie este că niciunul dintre bărbații disponibili nu corespunde standardelor și așteptărilor pe care le are.
„Doamne ferește. În România? Eu îi cunosc pe toți de la A la Z. Eu în 16 ani nu am fost de cinci ori în club. Am fost de câteva ori acum pentru că sunt liberă. Stau la masă și îi urmăresc.
Mi se pare ceva de noaptea minții. Le e frică să vină și pe lângă mine la masă. Fac fițe și când mă uit la ei privesc în altă parte. În cluburile mari nu știu dacă sunt 3% cu bani într-adevăr”, a declarat Anamaria Prodan, conform DigiSport.
Deși se aștepta ca oficializarea „rupturii” să aibă loc rapid, cei doi rămân încă căsătoriți. Anamaria Prodan a explicat cum au ajuns în această situație: Laurențiu Reghecampf refuză să semneze actele de divorț și nu renunță la procesele pe care le-a demarat.
„Am 5-6 procese cu el pe rol la acest moment, nici nu le mai știu numărul. El și amanta vor să stoarcă niște bani de la mine! Spun amantă, pentru că nu sunt căsătoriți, iar divorțul nu s-a pronunțat! El e încă însurat, da?! Ați văzut voi pe undeva că s-a pronunțat divorțul?!
De ce nu renunță el la aceste procese cu mine? Nu vrea! Vrea bani! Nu există așa ceva! Sunt doi ani de când ne rugăm și eu și avocații mei de el, la două zile, să închidă tot și să-și vadă de viața lui! Să mergem la notar să încheiem, asta îi cerem noi toți, familia!”, a declarat Anamaria Prodan, în podcastul „Tare de tot”, cu Viorel Grigoroiu.