Accident între un autobuz și o mașină, la intrarea în comuna olteană Brebeni. Unul dintre șoferi era beat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. În autobuz se aflau mai mulți copii care se întorceau dintr-o excursie.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Slatina și un autobuz condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru conducătorul autobuzului rezultatul fiind negativ, iar pentru conducătorul autoturismului a rezultat o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul autoturismului a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, potrivit Poliției Olt.
Olteanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.