Ora se schimbă în România în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ceasul se dă înapoi cu o oră, iar țara noastră va trece astfel la ora de iarnă. Astfel în noaptea de sâmbătă, 28 octombrie, spre duminică, 29 octombrie, ora 04.00 devine ora 03.00. Duminică, ziua va avea 25 de ore în loc de 24, fiind cea mai lungă din an.
Sistemul orei de vară și de iarnă este aplicat în fiecare an, în martie și octombrie, cu scopul principal de a conserva energia. În martie, trecem la ora de vară, când ceasurile sunt date înainte cu o oră, iar în octombrie, trecem la ora de iarnă, când ceasurile sunt întoarse cu o oră înapoi. Această schimbare nu are loc simultan în toate țările din cauza diferențelor de fus orar.
Diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) în perioada orei de iarnă este de două ore, față de trei ore în timpul orei de vară.
România a implementat sistemul orei de iarnă încă din 1931. Înainte de 1998, schimbarea avea loc în ultimul weekend din septembrie. Din acel an, trecerea s-a mutat în octombrie, pentru a permite oamenilor să beneficieze de mai multă lumină naturală.
Ideea schimbării orei a fost propusă pentru prima dată de Benjamin Franklin în 1784, cu scopul inițial de a economisi uleiul de lampă. În timpul Primului Război Mondial, câteva țări europene au adoptat acest sistem. În prezent, aproximativ 70 de țări din Europa și America urmează acest sistem, notează
Pe continentul european, toate țările, cu excepția Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei și Rusiei, aplică schimbarea orei, atât în timpul orei de vară, cât și în timpul orei de iarnă. Unele dintre aceste țări au revenit la ora inițială, în timp ce altele au preferat să rămână la ora de vară.