Ziua porţilor deschise la Curtea de Apel Craiova

Delia Pătru
2 Min Read

Curtea de Apel Craiova va organiza, în data de 25.10.2023, evenimentul „Ziua porţilor deschise”. Cu această ocazie, sediul instituției va fi vizitat de un grup de studenţi de la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi un grup de elevi de la Colegiul Naţional Carol I din Craiova.

Agenda evenimentului cuprinde vizitarea zonelor de interes ce reprezintă relevanţă pentru activitatea instituţiei (săli de judecată, arhive, registratură), prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, organizarea unor prezentări cu privire la  etapele pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova precum şi prezentarea aplicaţiei “Dosar Electronic” lansată de Curtea de Apel Craiova în scopul de a facilita accesul la actul de justiție si judecării cauzelor cu celeritate.

Participanţii vor primit informaţii în legătură cu organizarea sistemului judiciar în general şi a Curţii de Apel Craiova în particular precum şi referitoare la modalitatea de recrutare a magistraţilor sau personalului auxiliar.

Vor fi furnizate informaţii vizitatorilor cu privire la importanţa Zilei Europene a Justiţiei şi vor fi fost puse la dispoziţia acestora broşuri privind „Ziua uşilor deschise -25 octombrie Ziua europeana a justiţiei civile”, „Organizarea sistemului judiciar în România” „Admiterea în magistratură” broşuri de informare editate de Curtea de Apel Craiova şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Distribuie acest articol