Corneliu Papură este criticat din toate direcțiile. După ce galeria i-a cerut demisia și a amenințat faptul că nu se va mai prezenta la următorul meci, dacă Rotaru nu schimbă antrenorul, a venit rândul lui Sorin Cârțu să îl critice pe tehnicianul cu licență PRO de pe banca celor de la CSU Craiova.
Sorin Cârțu spune că la CSU Craiova este haos. Jocul echipei nu îl încântă deloc pe fostul președinte al alb-albaștrilor, care este de părere că ideile tactice ale lui Corneliu Papură sunt dăunătoare, pentru că fotbaliștii pe care îi are la dispoziție nu pot să-și etaleze calitățile pe teren, fiind puși să îndeplinească indicații ce nu îi pun în valoare.
„Nu mi se întâmpla așa ceva, mai ales într-un meci acasă. Absolut! Dar nu se întâmplau defecțiuni dintr-acestea tactice. Am avut și echipe mai mici, nu doar de tipul Universității Craiova și niciodată nu s-a întâmplat la mine la echipă așa ceva. Jucătorii să nu își respecte posturile. Un haos tot ce s-a întâmplat. (…). Echipa asta, așa cum este la momentul acesta, nu poate să joace într-un sistem 4-3-3. Nu are jucători pentru așa ceva.
Chiar dacă ai niște jucători cu care te mai prezinți, cum e o bandă de tipul lui Bancu sau Mitriță. Mitriță este ținut mult prea în tușă. Astea sunt ideile clare tactice ale lui Papură. Papură este un antrenor care tot timpul cere ca jucătorii din atac să stea foarte mult în bandă să deschidă la margine. Ori o chestie din asta în care tu îl fixezi pe Mitriță și nu îi dai o libertate în joc, sigur că devine anost. Nici adversarul nu e fraier să îl lase pe Mitriță doar cu fundașul dreapta ca să facă Mitriță ce vrea el. Papură îl izolează prin ideea lui, aceea de a sta în tușă”, a spus Sorin Cârțu, conform Fanatik.







