joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Patru oameni, la spital. Accident la Schitu

Patru oameni au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs la Schitu, Olt. Se aflau cu toții în aceeași mașină. Șoferul, un tânăr de 19 ani, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un pom.

„La data de 22 octombrie 2023, în jurul orei 23:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 653, în comuna Schitu, din județul Olt a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Perieți, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un pom.În urma evenimentului rutier, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, potrivit IPJ Olt.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai arată IPJ Olt.

Politica