Bărbat jefuit de fosta iubită

Delia Pătru

O femeie s-a ales cu dosar penal după ce și-a lovit fostul iubit și i-a furat banii, dar și o pereche de ochelari de soare.

Potrivit IPJ Dolj, polițiștii din Băilești au fost sesizaţi, sâmbătă, 14 octombrie, în jurul orei 16.00, de către un bărbat, de 34 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în autoturismul său împreună cu fosta prietenă, aceasta l-ar fi lovit cu palma peste față și i-ar fi sustras 16 lei, dar și o pereche de ochelari de soare.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt și lovirea sau alte violenţe, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol