Must și pastramă, la Severin

Delia Pătru

Începând de vineri, 13 octombrie și până duminică, 15 octombrie, se desfășoară, la Severin, o nouă ediție a „Festivalului pastramei şi mustului”.

La standuri veți găsi produse sănătoase, cu gust autentic, pregătite după rețete tradiţionale”, a anunțat Marius Screciu, primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Festivalul Pastramei și Mustului este şi un bun prilej de prezentare a cântecului şi dansului popular, pe parcursul celor trei zile cunoscuți artiști populari mehedințeni fiind prezenți pe scena din zona Promenadei Crișan.

Prin organizarea acestui târg ne propunem promovarea și încurajarea consumului de produse, realizate după rețete tradiționale, populare, mai ales în zona Mehedințiului. Este o inițiativă prin care dorim să îi sprijinim pe producătorii, meșteșugarii și artizanii locali și să aducem produsele lor mai aproape de consumatori”, a mai spus primarul.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol