marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Percheziție la un doljean bănuit că deține ilegal arme

Polițiștii doljeni au pus în executare, miercuri, 11 octombrie a.c., un mandat de percheziţie domiciliară, în comuna Bârca. Un bărbat de 44 de ani, din localitate, a fost dus la audieri.

În urma acțiunii, au fost găsite două pistoale şi 7 cartuşe, acestea fiind ridicate în vederea expertizării.

”Activitatea a avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, potrivit IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea provenienţei şi naturii celor două pistoale, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Politica