„Abia așteptăm să vedem produsul final și să expunem fotografiile în cadrul unui eveniment manifest”
Ieri, în Parcul Coloanei Infinitului din Târgu-Jiu, Asociația Be Teen a găzduit un atelier de fotografie cu scopul de a oferi oportunități de dezvoltare artistică pentru tinerii cu dizabilități și cei cu oportunități limitate.
„După sesiunea de prezentare și descriere a aparatului de fotografiat, a tehnicilor și a sfaturilor utile au curs întrebările iar apoi ne-am pus pe treabă. Participanții au fotografiat cam tot ce se găsea în apropierea lor și au aflat informații noi și utile la care probabil nu se gândeau niciodată! Mulțumim voluntarilor noștri dedicați și pasionați de arta fotografică care au fost mentori pentru beneficiarii noștri!
Abia așteptăm să vedem produsul final și să expunem fotografiile în cadrul unui eveniment manifest cu scopul creșterii gradului de conștientizare asupra importanței incluziunii și nediscrimării în rândul comunității. Vor urma și alte ateliere printre care: pirogravură, pictură, lectură”, au transmis membrii Asociației Be Teen.







