Accident pe DN 7 la Câineni, două victime, trafic blocat total

Jurnalul Olteniei

Luni, 9 octombrie, un autocamion s-a ciocnit de un autoturism pe DN 7, pe raza comunei vâlcene Câineni. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea a două persoane, dintre care una gravă, ambele din București, transportate la spital, iar traficul rutier a fost blocat total. Se iau măsuri pentru restabilirea circulației cât mai curând posibil.

“Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, la km 215, în localitatea Câineni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între un autotren și un autoturism, ulterior autoturismul fiind proiectat într-un șanț de pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat rănirea a 2 persoane, care se aflau în autoturism,  ambele din municipiul București, care au  fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
Traficul este blocat total.” Se arată în comunicarea rapidă a IPJ Vâlcea.

“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, la ora 13:53, prin apel la 112, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor, la un accident rutier produs între un autotren și un autoturism, pe raza localității Câineni, DN 7. Din spusele apelantului, în autoturism se află o persoană încarcerată și inconștientă.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.
La sosirea la locul evenimentului, salvatorii au constatat că în accidental rutier au fost implicate trei persoane, dintre care una încarcerată.
Victima încarcerată, de sex femeiesc, a fost extrasă în siguranță de salvatorii vâlceni și predată, conștientă și cooperantă, echipajelor SAJ pentru a fi transportată la UPU Vâlcea.
Celelalte două persoane au fost evaluate de echipajele SAJ prezente la fața locului și doar una (șoferul autoturismului) necesită îngrijiri medicale suplimentare.
În urma accidentului au rezultat două victime, ambele din autoturism, transportate la UPU VL (femeia) și la CPU Brezoi (bărbatul) de către echipajele SAJ.
Pompierii militari au asigurat și măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, se arată și în comunicatul ISU Vâlcea.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol