Dovada că spiritul civic nu a dispărut, ne-a fost demonstrat ieri de un domn de 58 de ani, din municipiul Craiova.
Acesta s-a prezentat la sediul Secţiei 6 Poliţie Craiova solicitând ajutorul poliţiştilor pentru găsirea celui care a pierdut o sumă de bani.
Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a găsit în parcarea unui centru comercial o sumă considerabilă de bani, pe care nu are de gând să o păstreze.
Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au văzut că este vorba de suma de 2425 de lei.
În urma verificărilor efectuate a fost găsit şi păgubitul, un tânăr de 30 de ani, din comuna Teslui, care a fost la rândul său impresionat de gestul bărbatului.
Il felicităm şi noi pe craioveanul nostru, pentru spiritul civic desăvârşit de care a dat dovadă
IPJ Dolj