sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Consilierii locali au aprobat SF-ul pentru parcarea supraetajată de lângă Judecătoria Craiova

Consilierii locali din Craiova au votat, joi, documentația tehnico-economică, faza Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare parcare supraetajată”, judeţul Dolj, municipiul Craiova, str.România Muncitoare, zona Judecătorie, scenariul 1.

Este vorba despre un proiect cu o valoare estimată la 20.610.579 de lei, din care construcţii montaj (C+M), inclusiv TVA 15.002.152 de lei. Durata de realizare a investiţiei ar urma să fie de 15 luni (3 luni proiectare şi 12 luni execuţie).

Consilierii USR nu au fost de acord cu o astfel de investiție, din două motive. Cezar Drăgoescu spune că cetățenii care locuiesc în blocurile ce ar urma să înconjoare parcarea supraetajată nu își doresc să se construiască nimic în apropierea geamurilor lor. Totodată, președintele USR Dolj este de părere că sumele estimate pentru acest proiect sunt prea mari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt două probleme foarte mari. Ambele sunt cu privire la oportunitate. Prima este legată de calitatea vieții cetățenilor care trăiesc în blocurile din jurul parcării. Eu am fost contactat, în urmă cu câteva luni, de un reprezentat al asociației de proprietari de acolo. Locatarii nu sunt de acord să li se construiască în fața geamurilor de la dormitoare, încă un bloc din fiare, pentru că distanța va fi undeva la 10-15 metri. Pe proiect, oricum trebuia să aibă loc și o consultare publică, alături de cei care locuiesc în acea zonă. Un al doilea aspect privește chiar acest studiu de fezabilitate. Este păgubos pentru bugetul nostru. Practic, prin acest SF, ne sunt propuse 82 de locuri de parcare la un preț de 4 milioane de euro. Este un cost mediu de 50.000 de euro pe locul de parcare. La Cluj s-a construit o parcare de 300 de locuri cu 15 milioane de lei + TVA, deci același cost. Și cu două nivele în subteran, pentru că astfel de parcări se fac cât mai mult în subteran și doar un nivel, maxim două, deasupra. Prețul pe loc de parcare este exorbitant”, a spus Cezar Drăgoescu.

Primarul orașului a ținut să lămurească lucrurile în legătură cu costurile. Lia Olguța Vasilescu a explicat faptul că este vorba despre o sumă orientativă și că, oricum, va urma o licitație, la care firmele se vor înscrie și vor propune diferite variante de costuri.

Vreau să fac o precizare. Dacă facem o parcare subterană, costul este și mai mare. În ceea ce privește costurile, acestea sunt orientative. Va urma o licitație. Dacă la licitația respectivă vor fi firme care vor putea să facă la costuri de 10 ori mai mici, cum spuneți dumneavoastră. Evident, așa cum se prezintă la licitațiile noastre firme foarte mari din România, pentru că este o investiție mare. Automat și prețul va fi mai mic. Noi nu votăm, la ora actuală, prețul pe care îl va plăti municipalitatea, ci prețul care a reieșit din proiectare”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

Terenul pe care se va realiza imobilul cu funcțiunea de parcare supraterana se afla în intravilanul Municipiului Craiova, str. România Muncitoare, zona Judecătorie pe un teren cu forma neregulata aparținând domeniului public al Municipiului Craiova. Suprafața teren măsurată: 4085.00 mp., terenul este plan, fără declivitati exagerate. În incinta amplasamentului nu se afla alte corpuri de clădiri și pe amplasament nu exista arbori protejați sau monumente istorice.

Politica