vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

AFIR Gorj scapă de DNA. Ce prejudiciu au fost obligați să achite

Au scăpat de condamnări penale, dar nu și de plata prejudiciului către Ministerul Agriculturii

Angajații din cadrul Agenției Județene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Gorj, care au fost deferiți justiției de către DNA acum șase ani, au fost absolveți de acuzațiile penale, dar au fost obligați să plătească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

În 2017, un grup format din 21 de angajați ai Agenției Județene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Gorj au fost aduși în fața instanței de către DNA, fiind acuzați de acordarea ilegală de finanțări europene, pe baza unor documente false sau incomplete, către șapte beneficiari. Procurorii anticorupție i-au considerat responsabili pe mulți dintre angajații acestei instituții din Gorj pentru acordarea neautorizată de fonduri europene nerambursabile în cuantum de 700.000 de lei.

Tribunalul Gorj a dat recent o primă sentință în acest caz. Inculpații au scăpat de condamnări penale, dar nu și de plata prejudiciului către Ministerul Agriculturii. O instanță de judecată a Tribunalului Gorj a decis să înceteze procesul penal față de inculpați, dar a dispus recuperarea prejudiciului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Statul Român – şi obligă inculpații la plata către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a sumelor de bani reprezentând prejudiciul produs după cum urmează:

– obligă inculpatul Bolovan Dumitru la plata sumei de 105.906,99 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate;

– obligă inculpatul Șerban Marin la plata sumei de 105.907,50 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate;

– obligă inculpatul Bunescu Bogdan Constantin la plata sumei de 105.906,95 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate;

– obligă inculpatul Luculescu Gheorghe Adrian la plata sumei de 105.906,99 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate;

– obligă inculpata Buncianu Mihaela Nicoleta la plata sumei de 105.906,99 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate;

– obligă inculpata Luculescu Maria Daniela la plata sumei de 105.906,99 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate;

– obligă inculpata Luculescu Ionela Nicoleta la plata sumei de 32.945,50 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere aferente sumelor datorate“, a stabilit instanța de judecată a Tribunalului Gorj.

În plus, instanța de judecată care a menținut sechestrul pe mai multe bunuri ale acestora, printre care autoturisme și apartamente, până la recuperarea prejudiciului.

Politica