luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Percheziții la traficanți de droguri din Severin

Percheziții la traficanți de droguri din Drobeta Turnu Severin. Sunt vizați trei suspecți care vindeau droguri către consumatorii din județul Mehedinți, în două dosare penale.

“La data de 26.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Mehedinți efectuează 4 percheziții domiciliare, în municipiul Drobeta Turnu Severin, în două cauze penale.

Prima are ca obiect infracțiunea de   trafic de droguri de risc și mare risc, iar cercetările se desfășoară cu privire la un  suspect care  a comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și mare risc (cocaină), către consumatori de pe raza județului Mehedinți.
În cea de a doua cauză,  cercetările se efectuează cu privire la  infracțiunile de  trafic de droguri de risc și mare risc, reținute în sarcina a doi suspecți  care  pe parcursul anului 2023 au deținut și comercializat  droguri de risc (canabis) și mare risc (cocaină și ecstasy) către consumatori de pe raza județului Mehedinți”, arată DIICOT.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai multe persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Mehedinți.

Politica