Trupul său a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea necropsiei
Un bărbat de 61 de ani, din Râmnicu Vâlcea, dispărut de acasă de pe 27 august a fost găsit mort într-o pădure de la marginea orașului Călimănești. O echipă de polițiști, jandarmi și salvamontiști l-au căutat în toată această perioadă. Trupul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
„La data de 16 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că, într-o pădure situată în extravilanul orașului Călimănești, a fost găsită o persoană decedată. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că este vorba de un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care ar fi plecat de la domiciliu din data de 27 august, fără a reveni, fiind găsit decedat în pădure, în stare avansată de putrefacție, făra a prezenta urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului. În această perioadă, de când persoana în cauză a fost dată dispărută, o echipă mixtă formată din polițiști, jandarmi și salvamontiști au desfășurat activități specifice în vederea identificării acestuia”, potrivit IPJ Vâlcea.