Ministerul Apărării Naționale a comunicat că în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, au fost găsite fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri. Un elicopter al Forțelor Aeriene a fost trimis în zonă, de unde vor ridicate probe.
„Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri. Conform procedurilor, un alt elicopter al Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor”, a comunicat Ministerul Apărării, potrivit digi24.ro
Este vorba despre o zonă aflată la 14 kilometri de graniță, la peste 20 de kilometri în linie dreaptă de portul Izmail și la 8 kilometri de Tulcea.
ISU Tulcea a precizat, miercuri, că s-au primit două apeluri care anunţau că sunt observate obiecte care cad în zona Nufărul.
”Aceste apeluri au fost preluate de structurile responsabile şi – cum au comunicat colegii de la MApN – se fac cercetări în teren. În ceea ce priveşte anumite pagube ori incendii în zona indicată nu au fost semnalate”, a mai transmis ISU Tulcea.
Instituţia a precizat că nu are efective care participă la verificări.
Ministerul Apărării Naţionale susţine, într-un comunicat de presă, că a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate.
„Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 00,45, cu privire la zonele specifice din judeţele Tulcea şi Galaţi, aflate în proximitate, cu potenţialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 5,00”, spune Ministerul Apărării.
De asemenea, în cooperare cu alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, MApN investighează posibile cazuri de impact de dronă pe teritoriul României.
„Ca urmare a evoluţiei situaţiei şi în baza informaţiilor primite de la ISU Tulcea, cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localităţile Nufăru, Malcoci şi Valea Nucarilor, judeţul Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forţe şi mijloace din alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, investighează aceste situaţii. Vom reveni cu detalii, în funcţie de datele primite din teren. Forţele MApN rămân în alertă şi vor continua cercetările în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestei situaţii”, transmite MApN.
Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, susţine MApN.
De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri. Forţele ruse au atacat marţi noaptea cu drone portul ucrainean Izmail, avariind infrastructura, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odessa din Ucraina, Oleg Kiper. Tulcenii din opt localităţi aflate la graniţa româno-ucraineană au început să primească mesaje RO-ALERT în cazul atacurilor cu drone ruseşti pe teritoriul ucrainean, în noaptea de marţi spre miercuri fiind transmis un prim mesaj, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri o reacție nervoasă după ce a fost întrebat repetat de către jurnaliști despre atacurile cu drone asupra porturilor de la Dunăre și despre pericolul pentru populația de pe malul românesc: „Nu ne atacă nimeni, oameni buni, haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții”.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, în 7 septembrie, adoptarea unor măsuri de protecţie pentru populaţia din zone de pe teritoriul României învecinate localităţilor ucrainene Reni şi Ismail, precum şi emiterea de mesaje RO-Alert de către ISU, la notificarea MApN, privind riscul căderii unor „elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.