duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ambrozia de pe terenuri va putea fi tăiată de autorități, dacă proprietarul nu o face

Proprietarii de terenuri care nu le curăță de ambrozie vor fi amendați, iar plantele vor fi tăiate de autorități, a anunțat vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Parlamentul României, deputatul Florian-Emil Dumitru.

Amenzile pentru prezența ambroziei sunt, încă, foarte greu de aplicat deținătorilor și administratorilor de suprafețe pe care a fost identificată această plantă.

Autoritățile trebuie să îi someze pe aceștia cel târziu până la data de 5 iunie, pentru a-i putea amenda ulterior. Tot conform actualei legislații, chiar dacă proprietarul este amendat și nu își curăță suprafața, autoritățile nu pot interveni, ca în alte țări, pentru a înlătura ambrozia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Aici e nevoie de alocarea de fonduri către autoritățile administrației publice locale pentru a exista acea intervenție rapidă din partea unor firme specializate sau servicii publice de a distruge această plantă problemă, dacă nu există disponibilitate din partea proprietarilor, urmând ulterior să se îndrepte împotriva proprietarilor de a recupera sumele cheltuite pentru distrugerea ambroziei. Nu cred că încălcăm dreptul de proprietate, proprietarul are drepturi, dar are și în îndatoriri”, a precizat, pentru Radio Timișoara, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Parlamentul României, deputatul Florian-Emil Dumitru, informează Agenția de presă Rador.

Schimbările legislative referitoare la ambrozie, inițiate în cadrul Comisiei, vor fi deja aplicabile la începutul primăverii anului viitor.

Politica