sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Motociclist rănit pe un drum din Olt

Un motociclist a fost rănit într-un accident rutier produs, luni, pe Drumul Județean 546, în comuna Verguleasa, a avut loc un eveniment rutier. Bărbatul, de 30 ani, a fost dus la spital.

„La fața locului, s-au deplasat polițiști Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 25 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, din cauze ce urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 30 de ani, din comuna Valea Mare. În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat cu elicopterul SMURD la o unitate spitalicească. Cei doi tineri au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, potrivit IPJ Olt.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica