În timp ce polițiștii de penitenciare protestează, altcineva le ia locul: „Nu vrem decât să ni se actualizeze drepturile”
Mișcarea de protest a polițiștilor de penitenciare, care au decis să renunțe la orele suplimentare, a determinat conducerea închisorii din Gorj să recurgă la personalul din domeniul administrativ, precum contabili sau secretari, pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a unității.
Florin Șchiopu, liderul Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, a afirmat că în intervalul 29 – 31 august 2023, personalul de pază din foișorul de pază al Penitenciarului Târgu Jiu a inclus contabili și secretare, din cauza insuficienței de personal.
„Nu există personal suficient și au făcut de pază secretare și contabili. Nu este legal, dar aici s-a ajuns. Polițiștii de penitenciare refuză să mai facă ore suplimentare, atâta timp cât nu li se vor mai plăti, așa cum arată măsurile propuse de guvern, care vrea să se acorde timp liber în alte zile. La nivel național, în sistemul penitenciar sunt 16.000 de posturi, din care sunt ocupate doar 12.000“, a precizat Florin Șchiopu, potrivit adevarul.ro.
Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu, a precizat că a fost folosit personal din sectorul administrativ la activități operative, pentru că are tot calitatea de polițist de penitenciar: „La unitatea noastră, în sectorul administrativ își desfășoară activitatea polițiști de penitenciare, care, în situații excepționale, pot să desfășoare și activități operative“.
Personalul administrativ nu are voie să desfășoare astfel de activități operative
Florin Șchiopu a precizat că personalul administrativ nu are voie să desfășoare astfel de activități operative fără o instruire: „Cu mențiunea că la momentul acesta niciunde nu era instruit cu privire la activități operative. Ei pot să acopere o zi sau două în regim de avarie, și nu pot să se afle în contact cu deținuții. În acele foișoare au avut și armamentul din dotare. Vor fi luni complicate, care nu vor putea fi acoperite în acest fel“.
Personalul din penitenciarele din țară a fost implicat în proteste pe parcursul unei perioade considerabile. Principalele cerințe ale protestatarilor se referă la faptul că legea salarizării nu a fost aplicată în întregime în cazul lor, aceasta fiind singura categorie care nu a beneficiat de acești fonduri.
„Nu vrem decât să ni se actualizeze drepturile salariale la nivelul anului 2022, așa cum ni s-a promis. Avem în continuare un deficit de oameni care grevează buna desfășurare a activității în sistemul penitenciar. În urmă cu trei zile, am fost chemat la Administrația Națională a Penitenciarelor și ni s-a comunicat că, pe fondul măsurilor de austeritate pe care le are în vedere guvernul, se va tăia plata orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, sărbători legale, precum și a orelor suplimentare și se vor compensa cu timp liber corespunzător, în condițiile în care avem un deficit de acordare a timpului liber de aproape un milion de ore în sistem. Dacă nu se vor plăti, atunci acest deficit va crește enorm“, a menționat Florin Șchiopu.