Ploile torențiale au inundat case și drumuri din Grecia, iar un bărbat a murit strivit de pereţii casei care s-au prăbuşit peste el. Altul este dat dispărut, dar şansele să fie în viaţă sunt mici.
Cea mai gravă situație este în Volos, unde viiturile au luat cu ele poduri, copaci și mașini, după mai multe ore de ploaie, cu un debit record de 645 litri pe metru pătrat.
50 de români au fost prinşi în mijlocul viiturilor. Făceau un tur în Grecia cu automobile retro când au primit avertizarea de furtun pe telefon.
”Am luat-o un pic în râs, iniţial, după care vreau să vă zic că în circa 20 de minute apa deja avea jumătate de metru pe stradă”, a spus Dumitru Chira, preşedinte Retromobil Club Constanța, potrivit observatornews.ro.
Românii sunt teferi, dar au trecut prin emoţii mari. Maşinile de colecţie, în valoare de zeci de mii de euro, au fost în pericol să fie distruse de şuvoaie.
”Noi am avut maşinile în apă. Foarte multe maşini am avut şi în parcarea subterană. Este inundată, la ora actuală, până la tavan”, a mai spus Dumitru Chira.
Ca să nu ajungă victime, şoferii nu mai au voie pe străzile din centrul oraşului devastat de inundaţii. Disperat în mijlocul apelor, primarul din Volos i-a oprit nervos pe cei care încalcau ordinul.
Un alt turist român blocat în Platania, la 50 de km de Volos, a povestit la Digi24 cum apele au înghițit, în fața ochilor lui, cel puțin 20 de mașini, care în cele din urmă au ajuns în mare. Plouă în continuare foarte puternic, spune bărbatul, iar hotelul în care este cazat împreună cu familia sa este inundat.
”Suntem în Platania, la 50 km de Volos. Este pentru prima dată când venim în această zonă, suntem fideli clienți ai Greciei în concediu. Noi am ajuns ieri și azi noapte a fost o rupere de nori, a plouat toată noaptea torențial. În momentul de față, apa în hotel este de un metru. Hotelul este situat pe malul apei și de dimineață și până acum am numărat cel puțin 20 de mașini care au ajuns în mare. Suntem cu mașina, am mai întâlnit încă o familie de români. Ne-am mutat mașinile într-un loc cât de cât sigur. A început din nou să crească apa, deși scăzuse la un moment dat, acum hotelul este iar inundat. Suntem blocați, nu avem curent și nici apă curentă. Ieri a fost ok, azi la prânz s-a luat curentul, internet avem doar pe date mobile, apa s-a luat acum vreo două ore și nu cred că o să mai vină prea curând curentul pentru că stâlpii pluteau prin mare.
Am vorbit cu cei de la hotel azi la prânz. Totul era ok până la a doua ploaie. Drumurile sunt impracticabile, la Volos înțeleg că e drumul rupt. Am primit alertă de la poliție, ne-au comunicat că drumurile sunt închise. Ieri am primit un mesaj de alertă de grindină și ploi puternice. Așteptăm sa vedem ce se intamplă. Pe aplicația meteo arată că ploaia va continua până mâine dimineață aproape. Știam că va ploua cel puțin două zile și probabil asta a fost un risc pe care ni l-am asumat. Nu trebuia să plecăm, nu ne-am așteptam la așa ceva, altfel ne opream. Mâncare și apă avem momentan, am cumpărat de dimineață de la magazinul de la parter, dar acum magazinul acela nu mai este. Am văzut frigiderele, combinele de băuturi și frigiderele de înghețată cum au plecat în mare, deci probabil a luat apa tot de acolo. Dar momentan suntem ok, avem apă și mâncare, clădirea este rezistentă.
Suntem puțini speriați, așteptăm să se oprească potopul ăsta, să vedem în cât timp autoritățile locale vor debloca drumurile, care sunt blocate de mașini și copaci. Plouă din ce în ce mai puternic. La un moment dat se potolise. Am aici un reper, un stâlp, și văd că apa a crescut cu cel puțin jumătate de metru”, a povestit Bogdan Plugaru, turist român în Grecia.
Furtuna Daniel a început să lovească luni vestul și centrul Greciei, provocând sute de apeluri la serviciile de urgență de la cetățenii inundați, la doar câteva zile după ce pompierii au reușit să pună sub control un incendiu mortal care arde de mai bine de două săptămâni în nordul țării.
Avertizarea cod roşu din Grecia a fost prelungită. În 48 de ore s-ar putea aduna peste o mie de litri de apă pe metru pătrat. Ministerul de Externe avertizează cetăţenii români să ocolească în acest interval partea centrală a Greciei, plus insulele Sporade, Evia şi Peloponez şi ele afectate de furtuni.
În 2017, inundațiile violente din Grecia au ucis 25 de persoane și au lăsat sute de oameni fără adăpost.
A fost prăpad și în Bulgaria. Cel puțin doi oameni și-au pierdut viața și mulți altii sunt dați dispăruți după ce viiturile au inundat stațiunile de pe litoralul bulgăresc, aflate la granița cu Turcia.
Autoritățile au decretat stare de urgență în orașul Tsarevo și le-au cerut oamenilor să se îndrepte urgent spre zonele mai înalte. Ploile au umflat apele a două lacuri, care au dat pe afară.
Și râul Veleka a ieșit din matcă. Într-un camping popular în rândul turiștilor, apele au ajuns până la doi metri înălțime. Mai mulți oameni au cerut ajutorul pompierilor după ce au rămas blocați în mașini.
Foto: Twitter








