joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

A doua tranșă de ajutoare pentru facturile la căldură, virată în această lună

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene finanțează cea de a doua tranșă din ajutorul acordat familiilor vulnerabile pentru plata facturilor de energie. Astfel, MIPE va vira Companiei Naționale Poșta Română aproximativ 1,44 miliarde lei în data de 15 septembrie pentru ca a doua tranșă în valoare de 700 lei să ajungă pe cardurile beneficiarilor, potrivit unui comunicat de presă emis de MIPE. 

„Asigurăm plata celei de a doua tranșe din ajutorul pentru compensarea prețurilor la energie și ne dorim ca acest sprijin să ajungă cât mai repede la familiile vulnerabile, care au nevoie de acești bani. Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate în fața lor, așa cum e normal”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. 

Vor beneficia de a doua tranșă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat și de prima tranșă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și verificate de Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicații și Agenția Naționale de Administrare Fiscală, informează digi24.ro

Cardurile sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, instituție care asigură și furnizarea de informații către public privind emiterea, distribuirea și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate. Aceste informații, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poșta Română: 0319966. 

Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinței următoarele categorii de persoane vulnerabile: 

– pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei  – pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei; 

– persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei; 

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. 

În cazul în care la un loc de consum domiciliază sau au reședința mai mulți beneficiari de sprijin, ajutorul pentru compensarea prețului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, cu condiția ca locul de consum să coincidă cu domiciliul/ reședința beneficiarului de sprijin. 

Beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri și anume: 

– Direct la poștaș; 

– La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; 

– Online, prin intermediul aplicației informatice a Companiei Naționale Poșta Română. 

Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar și pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Politica