joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiile de vegetaţie dau bătăi de cap pompierilor 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, pentru gestionarea a 56 de situații de urgență.

Astfel, pompierii mehedințeni au acționat pentru stingerea a 14 incendii, îndepărtarea unui element de construcție, transportarea a trei persoane cu probleme medicale, la două accidente rutiere, dar și pentru deblocarea unei persoane.

Totodată, paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui număr de 35 de persoane. De asemenea, pompierii militari au efectuat misiuni de asigurare a zonelor pe timpul desfășurării Festivalului Medieval al Cetății Severinului și la un meci de fotbal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma celor două accidente rutiere la care au intervenit pompierii militari, trei persoane au fost evaluate medical de către echipajele SMURD și SAJ, doar una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Dintre cele 14 incendii stinse de pompierii mehedințeni, 12 au izbucnit la vegetație uscată, iar alte două s-au manifestat la un obiect depozitat pe o plită electrică, în interiorul unui apartament, și la un depozit de plante furajere.

Pentru limitarea și stingerea celor 12 incendii izbucnite la vegetație uscată, au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentelor Drobeta Turnu Severin și Orșova, Stației Vânju Mare și subunității Strehaia, acestea manifestându-se pe raza Unităților Administrativ Teritoriale: Breznița Ocol (2), Burila Mare, Butoiești, Căzănești, Corcova (2), Devesel, Ilovița, Izvoru Bârzii, Gruia și Voloiac, unde flăcările au cuprins circa 140 de hectare de teren. Cauza probabilă predominantă de izbucnire a incendiilor a fost determinată de folosirea focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

”Atragem atenția cetățenilor că, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară, de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Facem apel la aceștia să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor.

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) și de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice)”, potrivit ISU Mehedinți. 

Politica