Mircea Bornescu a privit detașat duelurile dintre Adrian Mititelu și Marius Șumudică. Acesta consideră că atât patronul de la FCU Craiova, cât și antrenorul au vrut să-și păzească spatele. Finanțatorul trupei din Bănie este cunoscut pentru personalitatea lui și pentru felul în care demite antrenorii pe bandă rulantă, apoi îi critică public și le ia aproape toate meritele. S-a întâmplat în cazul lui Napoli și în cazul lui Croitoru.
Totodată, Bornescu știe că Adrian Mititelu este foarte atent la contractele pe care le face, după ce a avut probleme cu Victor Pițurcă. Și la acea vreme, tot de la o demitere a plecat totul.
„Eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave. Am văzut și eu ce s-a întâmplat în ultimele zile și cred că fiecare a vrut să se protejeze. Adrian Mititelu a avut anumite experiențe cu unii antrenori și a fost nevoit să plătească anumite sume de bani. Pe de altă parte și Șumudică, după ce a văzut că s-au schimbat mulți antrenori la echipă, a încercat să își ia anumite măsuri. Există doza asta de neîncredere de fiecare parte.
Probabil este greu de lucrat cu el (n.r. Adrian Mititelu) din cauza implicării la echipă, care este una foarte mare. Pot exista discuții în contradictoriu, dar atunci el poate spune că este echipa dânsului și el te plătește. El poate consideră că nu cunoaște atât de mult fotbal, dar se bazează foarte mult pe feeling. La jucătorii tineri chiar are un feeling bun”, a spus Bornescu, pentru site-ul Digisport.ro.