sâmbătă, octombrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Zece incendii de vegetaţie uscată, stinse în ultimele două zile

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au acționat, în ultimele două zile, pentru stingerea a 12 incendii. Zece s-au manifestat la vegetație uscată. Totodată, au acționat și la degajarea unui element de construcție și la un accident rutier.

De asemenea, paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui număr de 34 de persoane. În total, pompierii mehedințeni au intervenit, în ultimele două zile, pentru gestionarea a 48 de situații de urgență.

Astfel, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit, noaptea trecută, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Cerneți, comuna Șimian. Pompierii militari au localizat în scurt timp incendiul, care a cuprins circa 150 mp de acoperiș, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga locuință și casele învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de trăsnet.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru limitarea și stingerea celor zece incendii izbucnite la vegetație uscată, au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, Stației Vânju Mare și subunității Strehaia, acestea manifestându-se pe raza Unităților Administrativ Teritoriale: Căzănești, Devesel, Halânga, Obârșia de Câmp, Poroina Mare, Rogova (2), Tâmna și Vânju Mare (2), unde flăcările au cuprins circa 110 hectare de teren.

Cauza probabilă predominantă de izbucnire a incendiilor a fost determinată de folosirea focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

”Atragem atenția cetățenilor că, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară, de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Facem apel la aceștia să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor.

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) și de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice)”, anunță ISU Mehedinți.

Foto: arhivă

Politica