marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Șeful Poliției Române, reacție la 10 zile de la tragedia de la 2 Mai: ”Accidentul putea fi evitat 100%”

La zece zile de la accidentul provocat la 2 Mai de tânărul care consumase mai multe tipuri de droguri, șeful Poliției Române, Benone Matei, a avut prima ieșire publică, la Constanța, pentru instalarea unei noi conduceri a Poliției Județene. El a vorbit despre mai multe „erori impardonabile” în acest caz, spunând că „100% accidentul putea fi evitat”.

„Sută la sută accidentul putea fi evitat”, a spus şeful Poliţiei Române, citat de News.ro.

„Din nefericire, a fost o serie de erori impardonabile. Asta încercăm noi să facem în acest proiect, să eliminăm cu orice preţ eroarea umană, prin automatizarea fluxului de informaţii, prin multe alte sisteme care să ne permită să reacţionăm integrat şi să evităm ca un singur agent sau un singur lucrător să ia decizii capitale pe situaţii complicate”, a spus şeful Poliţiei Române.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a susținut că în cazurile de omor şi de violenţă extremă reacţia poliţiştilor constănţeni a fost una foarte bună.

„Din perspectiva situaţiei operative, este o situaţie operativă complicată, dar am reuşit până acum să obţinem maxim de eficienţă.

Ştiţi foarte bine, şi în cazurile de omor şi în cazurile de violenţă extremă reacţia sistemului şi reacţia poliţiştilor constănţeni a fost foarte bună”, a susținut șeful Poliției Române, la o zi după ce Cătălin Predoiu spunea că „în Constanța, bătălia cu criminalitatea a fost pierdută în ultimii 5-10 ani, cel puțin”.

Predoiu a spus că IPJ Constanța va fi reorganizat de sus până jos și va servi ca model pentru structurile MAI din toată țara, care ar urma să treacă prin aceleași proceduri. Luni, șeful IPJ Constanța și-a înaintat demisia. Marți a trasmis că a făcut asta pentru a se pune la dispoziţia autorităților care fac verificări legate de accidentul de la 2 Mai, dar că nu iese la pensie.

Pe 19 august, Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni lângă localitatea 2 Mai, iar în urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc. Alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost rănite.

Tânărul a fost oprit în trafic de două ori înainte de tragedie, iar în autoturismul său, polițiștii au găsit droguri – un joint și 4 pastile de bromazepan. A fost testat pentru consumul de alcool, nu și pentru droguri, și a fost lăsat să plece. O oră mai târziu a făcut accidentul mortal.

După accident, șoferul în vârstă de 19 ani a fugit de la fața locului, fiind prins la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Testul făcut după accident cu aparatul Drugtest a arătat că tânărul se afla sub influenţa a trei substanțe: cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Vlad Pascu se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În urma accidentului din 2 Mai, adjunctul șefului IPJ Constanța, șeful Serviciului Rutier Constanța, șeful Poliției din Mangalia și șeful Biroului de Poliție din Vama Veche au fost demişi.

Foto: Facebook/Ghiulfer Feri Predescu


Politica