luni, octombrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Doi soți, găsiți morți pe malul mării, la Gura Portiței

Doi soţi au fost găsiţi morți în zona complexului din staţiunea Gura Portiței. Din primele informaţii, ar fi vorba despre o crimă urmată de sinucidere, scrie tulceanoastra.ro.

Bărbatul a fost găsit înecat, iar, la o distanță de aproximativ 2 kilometri, a fost descoperit și cadavrul femeii, care prezenta o plagă adâncă în zona gâtului.

Cei doi erau cazaţi într-o locaţie pe care trebuiau să o părăsească duminică la prânz. Pentru că nu au ajuns la recepție să predea camera, personalul i-a sunat, apoi un angajat a mers în cameră, dar aceasta era goală. La scurt timp, pe plajă a fost descoperit cadavrul bărbatului, iar la aproximativ doi kilometri a fost găsită și trupul femeii, care prezenta urme de violență și o plagă adâncă în zona gâtului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit anchetatorilor, cel mai probabil este vorba de o crimă urmată de sinucidere. Bărbatul ar fi plănuit crima, a luat cu el un cuţit şi a plecat alături de soție la plimbare. Când a considerat că e destul de departe, a încercat să o omoare. A urmat o luptă, dovadă a urmelor descoperite pe corpurile celor doi, dar în cele din urmă, cu câteva lovituri în zona gâtului, femeia a fost ucisă. După crimă, bărbatul a revenit în zona complexului, a intrat în mare şi s-a înecat.

Cei doi, care erau din Iași, erau căsătoriţi, aveau în jurul vârstei de 45 de ani, aveau trei copii şi conform surselor judiciare, ar fi de loc dintr-o comună din judeţul Iaşi.

Cercetările sunt în plină desfăşurare, iar anchetatorii încearcă să găsească arma crimei.

Politica